Atacatorii online apelează, tot mai des, la ClickFix – o tehnică prin care utilizatorii sunt convinși să ruleze comenzi malițioase pentru dispozitivele lor, atrage atenția Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, vineri, pe pagina de socializare a instituției.
‘Ai întâlnit vreodată un mesaj pe un site online care îți cere să demonstrezi că nu ești robot, iar apoi te îndeamnă să rulezi o comandă pe dispozitiv pentru a continua? Exact așa funcționează ClickFix, o tehnică de inginerie socială care exploatează încrederea ta în verificările obișnuite, precum verificările CAPTCHA. În primul pas al capcanei, atacatorii afișează o eroare sau o solicitare de verificare falsă, pe un site suspect, de obicei nou creat și controlat de atacatori, ori pe un site legitim, care a fost compromis de către aceștia. Al doilea pas presupune ghidarea potențialei victime spre a copia și executa manual o comandă, de obicei prin fereastra ‘Run’ din Windows, PowerShell sau Terminal (MacOS și Linux). Rezultatul: execuți chiar tu o comandă care poate compromite dispozitivul’, explică specialiștii DNSC, pe Facebook.
În context, experții recomandă: să nu se copieze și să nu se ruleze niciodată comenzi pe dispozitiv, care nu sunt înțelese; să existe suspiciune față de solicitările care solicită acces la Run, PowerShell sau Terminal; să fie menținut antivirusul activ și actualizat; să fie raportate astfel de mesaje suspecte echipei IT sau autorităților competente.
‘ClickFix nu forțează nimic, te convinge pe tine să apeși butonul greșit. Fii atent la ce comenzi execuți și verifică mereu, înainte să acționezi. Pentru raportarea la DNSC folosiți formularul https://pnrisc.dnsc.ro/ sau apelați 1911’, precizează sursa citată.


