DOCUMENT Legea care lovește Coca-Cola și Red bull: România, somată să respecte procedurile

Proiectul legislativ, inițiat de PNL în 2023 și adoptat de Senat în octombrie, prevede interdicții atât asupra vânzării, cât și a promovării băuturilor energizante, inclusiv în mediul online. Deși inițiativa liberală nu a mai fost discutată conform termenelor stabilite, în 2024 a fost promovat un nou proiect al PSD, devenit între timp lege. Acesta stabilește ca fapte contravenționale vânzarea sau oferirea gratuită de băuturi energizante minorilor, inclusiv prin automate comerciale, fiind aplicate amenzi de până la 30.000 de lei, mai ales în unități de învățământ sau sanitare.

În Senat, legea a fost modificată prin extinderea interdicției și în proximitatea unităților școlare, pe o rază de 1.000 de metri de strada de acces a elevilor. O măsură similară fusese propusă și în 2018 de Guvern, dar proiectul nu a fost promovat.

Comisia Europeană a transmis Ministerului Economiei un mesaj oficial prin care atrage atenția că orice astfel de reglementare tehnică trebuie notificată înainte de adoptare, conform Directivei (UE) 2015/1535. În 2018, un proiect similar a fost notificat, dar a primit avize detaliate din partea Slovaciei, Austriei și Cehiei, precum și observații din Italia. În urma acestor reacții, proiectul nu a mai fost adoptat.

În cazul actualei propuneri, modificarea semnificativă a distanței de interdicție de la 50 de metri la 1.000 de metri impune o nouă notificare, deoarece, conform directivei, orice schimbare substanțială care adaugă restricții necesită o reluare a procesului de aprobare la nivel european.

Procedura de notificare durează trei luni, perioadă în care legea nu poate fi adoptată. Dacă un alt stat membru sau Comisia emite un aviz detaliat, termenul se prelungește cu încă trei luni, iar România trebuie să țină cont de observațiile primite și să elimine eventualele bariere comerciale.

Astfel, viitorul acestui proiect legislativ depinde de conformarea României la cerințele europene, iar implementarea sa ar putea fi amânată semnificativ.

content-image

Ce pregătește UE pentru a răspunde la tarifele lui Trump

Luca Zidane, accidentare gravă în fața fratelui său: Zinedine a privit neputincios din tribune