Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat, vineri, că premierul Ilie Bolojan nu îi cunoaşte şi nu i-a primit în audienţă nici pe avocata Adriana Georgescu, care a fost prinsă în flagrant delict de procurorii DNA, în timp ce primea 60.000 de euro mită în schimbul unor intervenţii în justiţie, nici pe omul de afaceri din Constanţa, Jean Paul Tucan, care apare în acest dosar. Ea a precizat că, la toate evenimentele publice la care participă, sunt foarte multe persoane care doresc să facă fotografii cu premierul, sar asta nu înseamnă o relaţie directă, o relaţie personală cu cei cu care apare în fotografii.
Ioana Dogioiu a fost întrebată la Guvern dacă premierul a primit-o în audienţă sau o cunoaşte pe avocata Adriana Georgescu sau pe omul de afaceri Tucan?
”Domnul premier Ilie Bolojan nu îi cunoaşte şi nu i-a primit în audienţă nici pe doamna avocată Adriana Georgescu, nici pe domnul Tucan. Au apărut câteva fotografii în spaţiul public cu domnul premier Ilie Bolojan şi cu doamna avocată Georgescu, la toate evenimentele publice la care participă domnul prim-ministru, fie de partid, fie de altă natură, sunt foarte multe persoane care îşi doresc să facă fotografii cu premierul şi premierul acceptă acest lucru. Cred că sunt mii de fotografii pe care le-a făcut, cel puţin de când este în funcţia de premier. Dar asta nu înseamnă o relaţie directă, o relaţie personală cu cei cu care apare în fotografii. Deci, repet, nu-i cunoaşte pe cei doi, nu i-a primit în audienţă”, a răspuns purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Ioana Dogioiu a mai spus că nu are informaţii ca Adriana Georgescu să fi venit la Guvern, la alţii demnitari.
”Nu am informaţii, nu am vorbit cu secretarul general al Guvernului pe acest subiect. Voi cere informaţii dacă a existat aşa ceva”, a menţionat Dogioiu.
Despre fotografiile în care Adriana Georgescu apare alături de primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, Ioana Dogioiu a menţionat că ”este vorba de aceeaşi situaţie, de evenimente publice în care lideri politici sunt solicitati să facă poze cu diferiţi doritori, fie din partid, fie din afara partidului”
”Se întâmplă cel puţin premierului şi când se duce, de exemplu, la televiziuni pentru interviuri şi sunt persoane din echipa, din personalul televiziunii, care doreşte să se fotografieze”, a arătat ea.
Întrebată dacă există vreo îngrijorare a premierului cu privire la aceste scandaluri de corupţie, purtătorul de cuvânt al Guvernului a spus că ”scandalurile de corupţie, fenomenul corupţiei este întotdeauna în atenţia premierului şi reprezintă întotdeauna un subiect de îngrijorare, dar simpla apariţie într-o poză comună, la un eveniment public, nu vreo un eveniment privat, aşa cum sunt mii de alte fotografii ale premierului, nu înseamnă un scandal de corupţie”.
”Nu intru în discuţii despre situaţia unui partid sau altul şi despre măsurile pe care le ia un partid sau altul, în raport cu membrii lor”, a ţinut să precizeze Ioana Dogioiu, despre excluderea avocatei din PNL.
Potrivit Ioanei Dogioiu, ”infracţiunea de trafic de influenţă exact asta presupune, a te lăuda că ai influenţă pe lângă cineva şi a lua banii”.
”Asta nu înseamnă că o ai, în mod real şi cu atât mai puţin că ai şi ajuns să exerciţi vreo influenţă. Ceea ce vă repet, cred că a treia oară, nu o cunoaşte pe doamna avocată, nu a vorbit cu doamna avocată, nu a primit-o în audienţă şi nici pe domnul Tucan”, a spus Dogioiu.
Avocata Adriana Georgescu, prinsă în flagrant delict de procurorii DNA, în timp ce primea 60.000 de euro mită în schimbul unor intervenţii în justiţie, a fost plasată în arest preventiv pentru 30 de zile, prin decizia Curţii de Apel Bucureşti.. Şi complicele ei, care se prezenta ca general SIE, a fost arestat preventiv.
Conform anchetatorilor, femeia a solicitat o sumă de bani cuprinsă între 100.000 de euro şi 1.000.000 de euro, destinată campaniei electorale a unuia dintre candidaţii la Primăria Capitalei.
De asemenea, a cerut bani, pretinzând că, prin intermediul unei alte persoane, ar avea influenţă asupra ministrului transporturilor şi infrastructurii. Complicele femeii a lăsat să se creadă că ar avea influenţă asupra unor judecători din cadrul Tribunalului Bucureşti, precum şi asupra procurorului-şef al DNA..