Doi arbitri VAR din Liga Campionilor, arestaţi după ce au furat un indicator rutier. Ei erau în stare de ebrietate

Presa din Polonia relatează că doi arbitri polonezi care urmau să se afle în camera VAR la meciul dintre Dinamo Kiev şi Glasgow Rangers, de la Lublin, din Liga Campionilor, au fost arestaţi. Aceştia ar fi furat un indicator rutier, fiind în stare de ebrietate şi nu mai sunt delegaţi de UEFA pentru acest meci.

Poliţiştii i-ar fi arestat în noaptea de luni spre marţi, după ce au furat un indicator rutier, ei fiind în stare de ebrietate. Bartosz Frankowski şi asistentul său Tomasz Musial s-ar fi prezentat la secţia de poliţie cu o alcoolemie de peste 1,5 g/l .

Pe site-ul UEFA, numele lor au fost înlocuite cu un alt duo polonez: Tomasz Kwiatkowski şi Pawel Malec.

La rândul său, Federaţia poloneză de fotbal a anunţat „o analiză detaliată a situaţiei”, referindu-se la un „comportament inadecvat”. „Dacă informaţiile se confirmă, Colegiul Arbitrilor va cere secretarului general al Federaţiei să rezilieze contractele cu arbitrii”, a adăugat aceasta.

TVP SPORT, sursa informaţiilor, susţine că deja contractele celor doi arbitri au fost reziliate.

Ministerul Finanţelor lansează o nouă ediţie de titluri de stat Fidelis / Donatorii de sânge au condiţii speciale / Peste 47.500 de subscrieri şi peste 7,1 milioane de lei investiţi, de la începutul anului

Liga 2: Steaua a remizat cu FC Argeş, scor 0-0, în prima etapă