Doi bărbaţi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, iar altul a fost plasat sub control judiciar, pentru trafic de droguri. Procurorii au găsit, în urma a cinci percheziţii făcute în locuinţe din Bucureşti şi judeţul Ilfov, aproximativ 6,5 kilograme de canabis, 140 de grame de cocaină, grindere, cântare electronice, dispozitive de vidat, un aparat de lipit pungi, obiecte purtând urme de substanţă, 40.700 de euro, 101.000 de lei şi alte mijloace de probă.
Poliţişti Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ialomiţa, împreună cu procurorii Biroului Teritorial Ialomiţa al DIICOT, au stabilit că trei persoane de 28, 29 şi 38 de ani, ar fi procurat şi deţinut, în scopul comercializării, în perioada august – octombrie 2025, diferite cantităţi de canabis (drog de risc).
În aceeaşi perioadă, persoana în vârstă de 28 de ani ar fi procurat şi vândut cocaină, un drog de mare risc, cu 1.000 de lei la fiecare tranzacţie.
În urma a cinci percheziţii făcute de poliţişti în 20 octombrie, în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, au fost descoperite şi ridicate aproximativ 6,5 kilograme de canabis, 140 de grame de cocaină, grindere, cântare electronice, dispozitive de vidat, un aparat de lipit pungi, obiecte purtând urme de substanţă, 40.700 de euro, 101.000 de lei, precum şi alte mijloace de probă.
De asemenea, pe parcursul urmăririi penale, au fost indisponibilizate diferite cantităţi de droguri de risc şi mare risc.
Procurorii DIICOT au dispus reţinerea celor trei persoane, pentru trafic de droguri de risc sau mare risc.
marţi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Ialomiţa a dispus arestarea preventivă a două dintre persoanele cercetate, pentru 30 de zile, şi măsura controlului judiciar faţă cea de-a treia.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.