Doi bărbaţi au furat 3.000 de lei din locuinţa unei femei de 95 de ani, unde au intrat pretinzând că sunt angajaţi ai unei companii de gaz

”Astăzi, 3 octombrie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 17 Poliţie, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Sector 5, dar şi cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Secţiilor 18, 19, respectiv 24 Poliţie au prins în flagrant delict două persoane, în vârstă de 43, respectiv 46 de ani, imediat după ce ar fi săvârşit o infracţiune de tentativă la furt, la o adresă din Sectorul 5”, a transmis, joi, Poliţia Capitalei.

Ei obişnuiau să intre în locuinţele unor oameni, sub pretextul că sunt lucrători ai unei companii de gaze.

”În fapt, la data de 25 septembrie a.c., poliţistii din cadrul Secţiei 17 Poliţie au fost sesizaţi, cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 95 de ani, ar fi fost abordată de persoane necunoscute, care sub pretextul că sunt lucrători ai unei companii de gaze, ar fi pătruns în locuinţa acesteia, de unde ar fi sustras suma de 3.000 lei. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat doi bărbaţi, bănuiţi de comiterea faptei”, a transmis sursa citată.

Potrivit Poliţiei, întrucât existau date şi indicii că bănuiţii s-ar afla în Municipiul Bucureşti, poliţişti din cadrul Secţiei 17, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Sector 5, dar şi cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Secţiilor 18, 19 şi 24 Poliţie au acţionat în vederea depistării acestora.

”Astfel, astăzi, 3 octombrie 2024, în jurul orei 12.45, cei doi bărbaţi au fost prinşi în flagrant delict, în Municipiul Bucureşti, imediat după comiterea unei infracţiuni de tentativă la furt. De asemenea, în momentul depistării, întrucât cei doi bărbaţi nu s-au conformat dispoziţiilor poliţistilor, blocând portierele autoturismului în care se aflau, poliţiştii au spart un geam al autoturismului, în vederea extragerii acestora”, a mai transmis sursa citată.

Bănuiţii au fost imobilizaţi şi conduşi la sediul subunităţii, în vederea audierii.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 17 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi tentativă la furt.

Sursa: www.stiripesurse.ro

De la Insula Iubirii la Insula Plângerii! O fostă concurentă face acuzații grave la adresa prezentatorului Radu Vâlcan

ALERTĂ alimentară: Auchan retrage de la vânzare un lot de produse infectate cu bacterii