Doi bărbaţi cu vârste aproximative de 50, respectiv 30 de ani au murit după ce s-ar fi aruncat de pe un bloc cu zece etaje din municipiul Arad. La faţa locului au intervenit de urgenţă pompierii, iar Poliţia a deschis o anchetă.
”Intervenim pentru acordarea primului ajutor medical în cazul a două persoane căzute de la înălţime, de pe un bloc din municipiul Arad, pe Calea Romanilor. La locul evenimentului intervine echipajul SMURD Terapie Intensivă Mobilă din cadrul Detaşamentului Arad, precum şi un echipaj SAJ. La sosirea echipajelor medicale au fost identificate două victime, care prezentau leziuni incompatibile cu viaţa. Este vorba despre doi bărbaţi în vârstă de aproximativ 50, respectiv 30 de ani”, a transmis ISU Arad.
Decesul celor două persoane a fost constatat de către echipajul medical.
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili exact ce s-a întâmplat.
Potrivit martorilor, cei doi bărbaţi s-ar fi aruncat de pe un bloc cu zece etaje, însă nimeni nu a putut spune ce i-a împins spre acest gest.


