Doi bărbaţi, cercetaţi în urma incendiului produs săptămâna trecută într-o parcare şi extins la faţada unui bloc din Arad/ Unul dintre ei, arestat preventiv

Procurorii arădeni au identificat doi bărbaţi care ar fi autorii incendiului care, în urmă cu o săptămână a cuprins mai multe autovehicule, într-o parcare din municipiul Arad, şi care s-a extins la faţada unui bloc. Date din anchetă arată că unul dintre suspecţi, instigat de celălalt, a vrut să incendieze maşinile unei persoane, însă focul a scăpat de sub control şi s-a extins. Luni, instanţa de judecată a emis mandat de arestare preventivă pe numele bărbatului care ar fi pus intenţionat focul.

Ancheta deschisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad în urma incendiului produs, săptămâna trecută, în parcarea unui bloc din municipiu, incendiu care s-a extins la faţada unui bloc, arată că focul a fost pus cu intenţie.

 
”În referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive s-a reţinut că: în data de 05.11.2024, în jurul orei 04:00, inculpatul N. M., în considerarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, fiind instigat de către inculpatul M. S., în timp ce se afla în zona parcării blocului nr. 608 de pe str. Beiuş din mun. Arad, a adus în stare de neîntrebuinţare şi/sau a distrus/degradat, prin incendiere, autoturismele persoanei vătămate P. A.-L., deflagraţia extinzându-se şi la nivelul autoturismelor aparţinând persoanelor vătămate M. A. E., L.-L. N., M. D.-C., A. A.-E. şi B. I.-A., respectiv al elementelor de structură/tâmplărie PVC ale balcoanelor apartamentelor aparţinând persoanelor vătămate P. L.-N. şi C. D.-G., acţiuni neurmărite de către suspect dar al căror rezultat a fost acceptat de către acesta”, informează, luni, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad. 

 
Procurorii au identificat doi suspecţi în acest caz, unul care a pus focul şi altul care a instigat la incendierea maşinilor. 
 
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că mobilul incendiului îl reprezintă răzbunarea. Bărbatul care a instigat la provocarea incendiului ar fi fost nemulţumit de servicii realizate la un imobil de proprietarul maşinilor la care a fost pus, iniţial, focul, iar autorul incendiului nu are legături directe cu acesta. 
 
Luni după-amiază, Judecătoria Arad a admis propunerea formulată de Parchet şi a emis mandat de arestare preventivă pe numele bărbatului suspectat că a provocat intenţionat incendiul. 
 
El a fost inculpat pentru distrugere în formă continuată, mai exact opt acte materiale. Cel de-al doilea bărbat este cercetat pentru instigare la distrugere.

CNAIR: Circulaţia pe DN 7C – Transfăgărăşan se va închide începând de marţi – VIDEO

Mircea Lucescu, mesaj pentru suporteri înainte de meciul cu Kosovo: Avem nevoie de o atmosferă entuziastă, să nu răspundem la provocările care ar putea fi – VIDEO