Maşina este înmatriculată în ţara noastră şi a fost verificată la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, iar şoferul român, în vârstă de 42 de ani, a declarat că merge în Ungaria.
„În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit al mijlocului de transport, în urma căruia poliţiştii de frontieră au descoperit, în portbagajul autoturismului, ascunşi în spatele unor bagaje, doi cetăţeni străini. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, colegii noştri au stabilit că sunt cetăţeni din Irak, intraţi legal în România”, a informat Poliţia de Frontieră Arad.
Irakienii ar fi vrut să ajungă în vestul Europei, însă acum sunt cercetaţi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Şoferul este cercetat pentru trafic de migranţi.