Una dintre locuinţele familiei de romi Cîrpaci, din Timişoara, a fost percheziţionată, joi, de poliţiştii de la Crimă Organizată şi procurorii DIICOT, după ce doi membri ai familiei l-ar fi obligat pe un bărbat să le doneze un rinichi. Ei l-ar fi ameninţat pe acesta cu moartea părinţilor şi i-ar fi luat actele. Operaţia a avut loc în Germania, iar autorităţile din această ţară şi-au dat seama că la mijloc este vorba de infracţiuni şi au demarat o anchetă. Acum, cei doi membrii ai familiei Cîrpaci sunt urmăriţi penal pentru mai multe infracţiuni.


