Doi procurori români lucrează la dosarul care vizează acuzaţii de genocid în Ucraina / Alex Florenţa: România a procedat la momentul acelui val de imigraţi, de refugiaţi din Ucraina, la audierea marii majorităţi / Sunt mii de astfel de audieri

Știri de azi | Doi procurori români lucrează la dosarul care vizează acuzaţii de genocid în Ucraina / Alex Florenţa: România a procedat la momentul acelui val de imigraţi, de refugiaţi din Ucraina, la audierea marii majorităţi / Sunt mii de astfel de audieri - Știri de azi |
#image_title

Procurorul general al României, Alex Florenţa, a declarat că mii de refugiaţi din Ucraina, sosiţi în România odată cu începerea războiului din ţara vecină, au fost audiaţi de procurori, în cadrul dosarului internaţional care vizează acuzaţii de genocid în Ucraina. De asemenea, persoanele rănite din Uraina şi tratate în spitalele din România, au fost audiate.

Alex Florenţa a afirmat, joi seară, la Radio România Liberă că doi procurori români lucrează în dosarul internaţional care urmăreşte colectarea dovezilor de genocid în Ucraina.

”Sunt doi procurori în momentul de faţă, unul desemnat expres, celălalt cu rol de supleant în momentul în care titularul lipseşte dintr-un motiv sau altul. Nu pot da date din elemente concrete, pentru că, vă daţi seama, este un caz foarte sensibil în acest moment. În schimb, fiecare stat îşi aduce contribuţia la această anchetă printr-o gamă largă de investigaţii”, a afirmatb Florenţa.

Acesta a explicat care a fost rlul ţării noastre: ”România a procedat la momentul acelui val de imigraţi, de refugiaţi din Ucraina, la audierea marii majorităţi a refugiaţilor, ceea ce a presupus un efort uriaş. Da, s-a audiat o mare parte de aceşti refugiaţi. Sunt mii de astfel de audieri. Sunt în special cei care prezentau urme ale conflictului militar, care reclamau eventuale lipsiri de libertate, încarcerări ilegale şi aşa mai departe. Tot acest bagaj informativ este livrat către acest, să-i spunem, centru de comandă, ca să înţeleagă mai bine lumea, deşi este un termen militar, nu juridic”.

Florenţa a precizat că centrul de comandă, unde au fost transmise documente în urma audierilor cetăţenilor uraineni, se află la Haga.

”El este în momentul de faţă constituit la Haga, în sediul Europol (…) Toate statele din Estul Europei, care fac parte din această echipă comună de anchetă, îşi aduc contribuţia prin astfel de elemente probatorii. Ele diferă de la o ţară la alta, evident, nu sunt aceleaşi (…) Se urmăreşte şi înfiinţarea unui tribunal special pentru investigarea acestei infracţiuni pe baza acestor elemente probatorii adunate”, a mai declarat procurorul general.

Întrebat dacă au fost audiaţi şi militari răniţi şi trataţi în România, Florenţa a răspuns afirmativ.

”Da, toate persoanele care erau internate în spitale româneşti, ca urmare a unor astfel de răni, tulburări psihice şi aşa mai departe, au fost audiate. De altfel, există şi un formular pe site-ul Ministerului Public pentru toate persoanele eventual care se mai refugiază din Ucraina şi care au astfel de aspecte de semnalat, ele sunt traduse în ucraineană şi aşа mai departe pentru a facilita mult mai mult interacţiunea cu refugiaţii”, a adăugat Florenţa.

 

Știri de azi | Clubul Juventus, anchetat de UEFA pentru posibile încălcări ale regulilor de fair-play financiar - Știri de azi |

Clubul Juventus, anchetat de UEFA pentru posibile încălcări ale regulilor de fair-play financiar

Știri de azi | UPDATE – Donald Trump anunţă că se va întâlni cu Vladimir Putin în Ungaria: „Cred că s-au înregistrat progrese importante în urma conversaţiei telefonice de astăzi” / Reacţia Kremlinului / Casa Albă: O întâlnire Putin-Zelenski este încă posibilă - Știri de azi |

UPDATE – Donald Trump anunţă că se va întâlni cu Vladimir Putin în Ungaria: „Cred că s-au înregistrat progrese importante în urma conversaţiei telefonice de astăzi” / Reacţia Kremlinului / Casa Albă: O întâlnire Putin-Zelenski este încă posibilă