Doi turişti au murit sâmbătă după-amiază, în timp ce schiau, într-o avalanşă care a avut loc la Saint-Véran, cel mai înalt sat din Alpii francezi, au anunţat duminică autorităţile.
O avalanşă „de mare amploare” a coborât pe versantul nordic al vârfului Longet, care culminează la 3.146 metri altitudine, a declarat pentru AFP procurorul din Gap, Marion Lozac’hmeur, confirmând o informaţie publicată de cotidianul regional Le Dauphiné Libéré.
Cei doi bărbaţi decedaţi, în vârstă de aproximativ 30 de ani, făceau parte dintr-un grup de patru care schiau în afara pistei fără supraveghere, a adăugat procurorul. Ceilalţi doi schiori din grup sunt teferi, a precizat ea.
Conform aceleiaşi surse, va fi efectuată o autopsie în cadrul unei anchete deschise pentru a stabili cauzele decesului.
Peste douăzeci de schiori au murit deja în acest an în avalanşe produse în diferite masive din Alpi – în Austria, Franţa şi Elveţia.


