În total 12 agenţi ai poliţiei federale americane (FBI) – nouă femei şi trei bărbaţi – afirmă într-o plângere în justiţie că au fost destituiţi în mod expeditiv din cauză că au îngenunchiat, cu scopul de a evita o confruntare, la manifestaţii, în 2020, după uciderea afroamericanului George Floyd, relatează AFP.
Cele nouă femei şi trei bărbaţi – ale căror nume nu au fost dezvăluite – precizează ei în această plângere, pe care au depus-o luni, că au primit, în septembrie, o scrisoare identică de la directorul FBI Kash Patel, în care acesta îi anunţa că-i concediază imediat, din cauza ”comportamentului neprofesionist şi lipsei de imparţialitate” în desfăşurarea misiunii.
Aflaţi în faţa unei mulţimi în parte ostile, la Washington, la 4 iunie 2020 – în contextul unor tensiuni extreme, după ce George Floyd a fost ucis prin asfixiere de către un poliţist alb, la Minneapolis (nord) -, ei au decis să îngenuncheze pentru a ”dezamorsa” riscul unei confruntări violente, se arată în plângere.
Această ”decizie tactică” a permis evitarea unei confruntări şi a fost aprobată post-factum de către ierarhia de la acea vreme, precizează ei şi acuză Guvernul Trump de faptul că ”vrea să rescrie istoria cinci ani mai târziu”.
Aceste fapte au avut loc în primul mandat al lui Donald Trump.
”EPURARE” ÎN FBI
Actualul director al FBI Kash Patel, acuzat de către critici de faptul că desfăşoară o ”epurare” în cadrul FBI în contul lui Donald Trump, este vizat de mai multe plângeri ale unor agenţi pe care i-a dat afară.
În septembrie, trei oficiali de rang înalt din cadrul FBI – inclusiv Brian Driscoll, directorul interimar înainte de nominalizarea lui Kash Patel – l-au acuzat pe acesta din urmă într-o plângere de faptul că a ”politizat” poliţia federală pentru a le face pe plac superiorilor săi, inclusiv lui Donald Trump.
Ei îl acuzau de faptul că i-a sancţionat din cauza ”refuzului de a politiza FBI”, prin faptul că s-au opus destituirii unor agenţi a căror singură vină era faptul că erau consideraţi drept insuficient de aliniaţi priorităţilor noii administraţii Trump sau că au fost denunţaţi în mod public de către baza electorală a lui Donald Trump.
În noiembrie, un fost anagajat FBI a acuzat FBI-ul de faptul că l-a concediat din cauza faptului că şi-a pus steag LGBT+ pe birou.


