Este doliu imens la Hollywood, după ce o cunoscută actriță s-a stins din viață la doar 24 de ani. Sophie Nyweide a fost în lumina reflectoarelor încă din copilărie, iar primul rol la avut la vârsta de șase ani.
Cunoscută pentru rolurile sale alături de mari nume ale cinematografiei, precum Michelle Williams și Russell Crowe, Sophie a fost găsită fără viață pe 14 aprilie, conform declarațiilor făcute de familie. Până în prezent, cauza decesului nu a fost făcută publică.
Născută în iulie 2000, în Burlington, Vermont, Sophie părea sortită unei cariere de succes. A copilărit între liniștea orașului natal și energia vibrantă a New York-ului, locul în care și-a început drumul artistic. Provenind dintr-o familie cu rădăcini în lumea actoriei, mama ei fiind fostă actriță, Sophie a descoperit pe cont propriu pasiunea pentru scenă și a visat încă din copilărie să devină un nume cunoscut în cinematografie.
„Sophie a fost o fiică iubită, nepoată, soră, prietenă și proaspătă mătușă (…) Creativă, atletică și înțeleaptă dincolo de anii ei, Sophie a realizat atât de multe în timpul în care a dansat pe pământ”, a scris familia.
La doar 6 ani, Sophie Nyweide își făcea debutul într-un rol important, în filmul „Bella”, deschizând astfel drumul către o carieră promițătoare. De acolo, au urmat apariții notabile în serialul „Law & Order” și în filme precum „Margot at the Wedding” și „And Then Came Love”. În 2009, a captivat publicul în drama „Mammoth”, unde a jucat rolul fiicei personajului interpretat de Michelle Williams, iar în 2014, a apărut alături de Russell Crowe în superproducția „Noah”.
Cei apropiați o descriu ca pe un suflet sensibil și profund, o tânără cu un talent autentic care se simțea cu adevărat acasă pe platourile de filmare. Dincolo de zâmbetul ei cald și privirea plină de emoție, Sophie purta o durere tăcută. Își găsea alinarea în scris și desen, iar creațiile sale dezvăluiau o lume interioară marcată de lupte, traume și o sensibilitate aparte.
„A fost un loc sigur pentru ea și se bucura de distribuțiile și echipele care i-au alimentat talentul și bunăstarea (…) Era o aventurieră dornică și a prins obiceiurile și chiar limbile oricărui loc pe care l-a vizitat (…) Ea a visat să fie actriță, fără să știe vreodată că mama a fost actriță, așa că a făcut și asta cu o ușurință de care ne-am minunat cu toții”, a mai transmis familia.