Prinţesa Mikasa a fost internată în martie anul trecut în urma unui accident vascular cerebral şi a pneumoniei şi de atunci a fost ţinută sub observaţie, după ce a fost tratată într-o unitate de terapie intensivă.
Provenită dintr-o familie aristocratică, prinţesa Mikasa, născută Yuriko Takagi la 4 iunie 1923, s-a căsătorit la vârsta de 18 ani cu prinţul Mikasa, fratele mai mic al împăratului Hirohito, bunicul actualului împărat, Naruhito. Ei au avut două fiice şi trei fii, precum şi nouă nepoţi. Prinţesa a născut primul său copil, o fiică, în 1944, în timp ce Japonia se afla încă în război. Prinţul Mikasa a murit în 2016 la vârsta de 100 de ani.
Viaţa ei, de-a lungul deceniilor care au urmat, a fost marcată de dificultăţile financiare ale familiei sale, prinţesa ocupându-se ea însăşi de treburile casnice. „Când îmi creşteam copiii, societatea japoneză trecea printr-o perioadă dificilă şi îmi amintesc cu profundă recunoştinţă cât de mulţi oameni, inclusiv soţul meu, m-au susţinut mereu”, a declarat prinţesa într-un comunicat publicat cu ocazia aniversării a 100 de ani, în iunie 2023.
Cei trei fii ai prinţesei Misaka au decedat-o înaintea sa. Unul dintre ei a murit la vârsta de 47 de ani în timp ce juca squash la Ambasada Canadei.
În condiţiile în care succesiunea la tron este deschisă doar bărbaţilor, dinastia imperială este ameninţată, având în prezent un singur moştenitor tânăr, nepotul împăratului Naruhito, prinţul Hisahito, în vârstă de 18 ani.
Fiica actualului împărat, prinţesa Aiko, în vârstă de 22 de ani, este exclusă de la tron în temeiul legii privind casa imperială, în vigoare din 1947.