Doliu în fotbalul românesc: A încetat din viaţă Lazăr Pârvu

Clubul UTA Arad a anunţat, marţi, trecerea în nefiinţă a fostului fotbalist Lazăr Pârvu, component al echipei arădene în anii 1970.

Născut la 24 februarie 1946, la Orşova, puternicul şi polivalentul fotbalist s-a afirmat la Dinamo Bucureşti pe când avea 20 de ani. După patru sezoane petrecute în tricoul ”Câinilor roşii” a plecat la CFR Timişoara, iar în anul 1972 a devenit fotbalistul UTA-ei.

Lui i-a oferit legendarul Iosif Lereter tricoul său atunci când s-a retras, într-un meci cu Jiul Petroşani, şi a făcut totul să îl onoreze. A plecat pentru un an la Poli Timişoara, iar în 1974 s-a întors UTA, pentru alte două campionate petrecute pe prima scenă a fotbalului românesc. S-a retras, la 31 de ani, de la UM Timişoara.

A rămas conectat la fotbal din postura de observator federal, iar Aradul s-a bucurat de fiecare întâlnire cu el, precizează UTA.

 

Cinci tone de articole pirotehnice au fost descoperite de către poliţişti în urma unor percheziţii făcute la locuinţele a două persoane din Bucureşti şi din judeţul Călăraşi – VIDEO

Primul accident pe tronsonul nou-deschis al A7 – Patru persoane, transportate la spital după ce un TIR, o autoutilitară şi un autoturism s-au ciocnit/ Traficul este blocat pe sensul Focşani-Adjud, fiind deviat pe DN 2