Doliu în lumea afacerilor: A murit ‘regele băuturilor spirtoase’ din România

Familia Salameh anunță cu profundă tristețe decesul neașteptat al Dr. Nawaf Salameh, fondatorul Nawaf Salameh Family Office, în vârstă de 59 de ani. Dr. Salameh s-a stins din viață astăzi, lăsând în urmă un gol imens.

Dr. Nawaf Salameh a fost un om de afaceri vizionar, preşedinte şi fondator al Nawaf Salameh Family Office, un grup cu investiţii în sectoare multiple de activitate, precum ospitalitatea, agricultura sau energia regenerabilă, operațiuni pe mai multe continente și distribuție în peste 100 de țări. Alexandrion Group, liderul pieței de băuturi spirtoase şi vinuri din România este printre primele business-uri înfiinţate şi conduse de Dr. Nawaf Salameh. Născut în 1965 în Marmarita, Siria, Dr. Salameh s-a stabilit în România din anii ’80, unde și-a urmat vocația de medic înainte de a-și dedica viața antreprenoriatului.

Pe lângă realizările sale în mediul de afaceri, Dr. Nawaf Salameh a fost un filantrop devotat comunității. El a fondat Fundația Alexandrion, organizație care a preluat proiectele de responsabilitate socială și acțiunile umanitare ale grupului. Prin intermediul fundației, Dr. Salameh a susținut cultura, sportul și educația din România: a inițiat Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu, un eveniment anual care onorează personalități marcante ale culturii românești; a sprijinit performanța sportivă, fiind sponsor al Comitetului Olimpic Român și al altor inițiative sportive de-a lungul anilor și s-a implicat în numeroase acțiuni caritabile, oferind ajutor concret celor aflați în suferință – de la victime ale conflictului din Ucraina până la comunități lovite de dezastre naturale recente. Prin aceste demersuri, Dr. Salameh și-a pus amprenta nu doar în economie, ci și în viața socială, câștigând respectul și aprecierea publicului.

Dincolo de realizările sale remarcabile în domeniul afacerilor, Dr. Nawaf Salameh a fost un om care şi-a trait viaţa ancorat în valorile autentice ale familiei şi credinţei. A fost un soț devotat pentru soţia sa, Rim, și un tată iubitor şi implicat în educaţia celor trei fii ai lor: Antonio, Roberto şi Michael.

Credința sa creștină profundă i-a călăuzit pașii de-a lungul întregii vieți, insuflându-i valori puternice și oferindu-i forța interioară în momentele dificile. Aceste valori – integritate, generozitate și iubire de aproape – le-a transmis și familiei sale, care i-a fost mereu alături, deși într-un mod discret. La rândul său, familia Salameh îi cinstește memoria rămânând unită, puternică și fidelă acestor principii, demonstrând tăria legăturilor clădite împreună. Moștenirea Dr. Salameh continuă, așadar, nu doar în grupul de companii pe care a l-a creat, ci și în valorile și forța familiei sale, care îi vor păstra vie amintirea și îi vor duce mai departe viziunea cu demnitate și încredere.

În aceste momente grele, este dorința familiei ca memoria Dr. Nawaf Salameh să fie onorată cu respect pentru intimitate. Detaliile despre ceremoniile funerare vor fi comunicate ulterior.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Trump vrea să `își bage coada` și în Departamentul de Stat al SUA – Proiectul pregătit de președintele american

Putin `luat peste picior` de Cehia – Armistițiul lui `un truc mediatic`, spune ministrul ceh de externe: E ca și cum ai mânca pe ascuns bomboane în greva foamei