Din perspectivă neurologică, creierul interpretează doliu ca pe o amenințare. Aceasta poate declanșa oboseală, insomnie, pierderea apetitului, tristețe profundă, confuzie, furie, anxietate și chiar depresie. Reacțiile la pierdere sunt extrem de personale și diferă de la individ la individ.
Sprijinul social, terapia și îngrijirea personală pot facilita traversarea acestui proces, dar creierul are nevoie de timp pentru a se adapta. Monitorizarea schimbărilor cerebrale în timpul dolului rămâne o provocare pentru cercetători.
„Creierul nostru percepe pierderea traumatică ca pe o amenințare reală”, explică Dr. Lisa M. Shulman, neurolog la Universitatea din Maryland. „Evoluția ne-a echipat cu un creier pregătit pentru supraviețuire: orice amenințare, fie ea pierderea unei persoane dragi, a locului de muncă sau un divorț, declanșează aceleași reacții intensive.”
Amigdala, regiunea primitivă a creierului, joacă un rol central în detectarea pericolelor. Când este activată, ritmul cardiac și respirator cresc, fluxul sanguin către mușchi se intensifică, pregătind organismul pentru luptă sau fugă. În perioadele de doliu, amintirile și traumele recente pot reactiva aceste răspunsuri, făcând concentrarea dificilă și sarcinile cotidiene mai grele, explică Dr. Mary-Frances O’Connor, profesor asociat la Universitatea din Arizona.
Această stare de confuzie și distragere tinde să se diminueze în timp, pe măsură ce creierul învață să gestioneze pierderea și să se adapteze la noua realitate.
