Dolj: Doi morţi şi un rănit în urma unui accident produs pe DN 56, unde un tânăr a intrat cu maşina pe contrasens

#image_title

Două persoane au murit şi una a fost rănită într-un accident rutier produs duminică dimineaţă în judeţul Dolj, unde două autoturisme s-au ciocnit frontal. Poliţiştii au constatat că evenimentul rutier a avut loc în condiţiile în care un tânăr de 20 de ani a intrat pe contrasens, maşina sa izbindu-se frontal de un autoturism care circula regulamentar.

Accidentul s-a produs pe drumul naţional 56, între localităţile Podari şi Radovan din judeţul Dolj.

Cercetarea făcută de Poliţie la faţa locului arată că un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Desa, care se deplasa la volanul unui autoturism dinspre Craiova către Calafat, în afara localităţii Podari, a intrat pe contrasens, maşina sa izbindu-se frontal de un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani din comuna Perişor.
„În urma evenimentului rutier, din nefericire, cei doi conducători auto au decedat. De asemenea, o tânără de 30 de ani, din municipiul Craiova, pasageră în cel de-al doilea autoturism, a fost transportată la spital”, informează oficialii Poliţiei Dolj.

În urma accidentului, DN 56 a fost blocat. Poliţia a deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Alertă de tsunami în Japonia după un cutremur cu magnitudinea de 6,8 produs la adâncime mică

Ministrul de Externe Oana Ţoiu anunţă că doi români au fost răniţi într-un incident armat, în piaţa Taksim din Istanbul