Dolj: Termo Urban Craiova începe probele pentru furnizarea căldurii în sezonul rece

Termo Urban Craiova începe probele la cald pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat în sezonul rece ca urmare a temperaturile exterioare scăzute din ultimele zile şi având în vedere şi prognoza meteo care anunţă temperaturi în scădere pentru zilele următoare.

Potrivit Termo Urban Craiova SRL, din noaptea de 17 spre 18 octombrie 2024, ora 18.00, vor începe probele la cald pentru consumatorii de tip urban din municipiul Craiova.

„Furnizarea agentului termic pentru încălzire va fi făcută în momentul în care temperaturile medii se vor încadra în limitele prevăzute de art. 117 din H.G. nr. 425/20.07.1994, modificat prin H.G. nr.337/16.05.2018, respectiv după înregistrarea, timp de trei zile consecutiv, între orele 20,00 – 6,00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10 grade Celsius sau mai mici. Acţiunea se derulează progresiv, având în vedere dimensiunile sistemului de termoficare şi numărul mare al consumatorilor. Probele la cald se vor desfăşura astfel încât, pe măsură ce temperatura exterioară scade, toţi consumatorii să beneficieze în condiţii normale de furnizarea agentului termic pentru încălzire în regim non-stop”, informează Termo Urban.

Asociaţiile de proprietari au obligaţia de a se asigura că instalaţiile interioare proprii (de alimentare cu energie termică) sunt în stare de funcţionare şi că sunt finalizate lucrările din interiorul imobilelor, inclusiv operaţiunile de aerisire a caloriferelor din apartamente. AGERPRES/(AS – autor: Maria Mitrică, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)

Sursa: www.agerpres.ro

Elon Musk merge all-in pe Donald Trump: CEO-ul Tesla se apropie de 100 de milioane de dolari cheltuiți pentru campania fostului președinte

Nicuşor Dan spune că a decis 90% cu cine va vota la alegerile prezidenţiale / Despre cele 20 de puncte către prezidenţiabili: O să mă întâlnesc şi cu domnul Simion, şi cu domnul Ciolacu şi cu domnul Geoană