Dolj: Un bărbat a fost reţinut după ce a încălcat ordinul de protecţie şi a agresat-o pe fosta sa parteneră de care nu avea voie să se apropie la mai puţin de 100 de metri

Un bărbat a fost reţinut de poliţiştii doljeni, pentru 24 de ore, după ce a încălcat ordinul de protecţie şi a lovit-o pe fosta sa parteneră. El nu avea voie să se apropie de femeie la mai puţin de 100 de metri, de la jumătatea lunii martie.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat, luni, că un bărbat de 34 de ani, din Craiova, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe şi încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie.

”În fapt, la data de 7 iunie, poliţiştii au fost sesizaţi de o femeie, de 31 de ani, cu privire la faptul că, fostul său concubin ar fi venit la domiciliul acesteia, unde ar fi agresat-o fizic, încălcând măsurile dispuse prin ordinul de protecţie. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii, care au stabilit faptul că, în timp ce femeia de 31 de ani se afla în apropierea locuinţei sale, din municipiul Craiova, fostul său concubin ar fi abordat-o şi ar fi agresat-o fizic, plecând ulterior într-o direcţie necunoscută”, au afirmat reprezentanţii IPJ Dolj.

Poliţiştii au stabilit că pe numele bărbatului fusese emis la 17 martie un ordin de protecţie, pentru trei luni, care îi interzicea bărbatului să se apropie la mai puţin de 100 de metri faţă de femeia de 31 de ani şi de fiica acestora, de patru ani.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, pentru luarea unei măsuri preventive.

Tragedie la finala Ligii Națiunilor. Un bărbat a murit după ce a căzut de la mare înălțime peste loja presei la finala

Gruparea paramilitară rusă Wagner părăseşte Mali şi este înlocuită de Africa Corps