Domenico Tedesco a fost demis de la conducerea naţionalei Belgiei

Federaţia Belgiană de Fotbal a anunţat vineri că selecţionerul echipei naţionale belgiene, Domenico Tedesco, a fost demis.

Comitetul sportiv al Uniunii Regale Belgiene de Fotbal (RBFA) a decis vineri să se despartă de selecţionerul echipei naţionale a Belgiei, italo-germanul Domenico Tedesco, după evoluţiile neconvingătoare ale selecţionatei „dracilor roşii” în 2024.

Tedesco (39 de ani) a venit la cârma echipei belgiene în februarie 2023, a calificat-o la Euro 2024, dar la turneul final Belgia a fost eliminată din sferturi, după 0-1 cu Franţa, iar în grupele Ligii Naţiunilor se află pe locul al treilea în grupă, în urma Franţei şi Italiei. În aceste condiţii, belgienii vor disputa un play-off cu Ucraina, în martie, pentru a-şi asigura rămânerea în grupa A din Liga Naţiunilor.

Domenico Tedesco a avut şi o relaţie catastrofală cu Thibaut Courtois, unul din cei mai buni portari ai lumii, care a refuzat să poarte tricoul naţionalei atâta timp cât aceasta era pregătită de Tedesco.

Principalul favorit pentru înlocuirea lui Tedesco ar fi francezul Rudi Garcia. În cursă se mai află Thierry Henry, fost al naţionalei Belgiei şi chiar fostul selecţioner, Roberto Martinez.

 

Uniunea Europeană îşi consolidează parteneriatul comercial cu Mexicul, aflat în negocieri de mai mulţi ani, cu trei zile înaintea învestirii lui Trump

Alin Petrache, reales președinte al Federației Române de Rugby pentru al patrulea mandat