Dominic Fritz a băgat patronatele și sindicatele în ședință și dă cu tunul pe fostul guvern: NU noi am băgat România în criză

USR anunţă că a organizat, marţi, la Parlament, o consultare cu reprezentanţii confederaţiilor sindicale şi patronale pentru a identifica soluţii la criza bugetară, la discuţii participând preşedintele interimar USR, Dominic Fritz, vicepreşedinta Oana Ţoiu, parlamentari USR şi lideri ai partenerilor sociali – sindicate şi patronate.

”Deşi nu noi am creat această criză, e datoria noastră să contribuim la corectarea ei. În administraţie, am învăţat că ai nevoie de profesionişti, dar şi de decizii clare pentru a echilibra un stat care, pe alocuri, e subdimensionat, iar în alte zone umflat artificial. Soluţiile trebuie construite împreună cu cei care cunosc realitatea din teren – angajaţi şi angajatori”, a declarat Dominic Fritz.

Sindicatele au subliniat riscul social al unor măsuri abrupte şi au cerut echitate în distribuirea efortului fiscal.

Patronatele au cerut debirocratizare şi stabilitate fiscală printr-un pact pe 10 ani. Ambele părţi au susţinut crearea unui mecanism permanent de consultare, precizează USR.

”Nu e fals că lipsesc 30 de miliarde de euro din buget. E fals însă discursul care opune mediul privat celui public. România are nevoie de echilibru şi colaborare, nu de polarizare”, a declarat Oana Ţoiu.

Deputatul USR Alin Stoica a propus instituţionalizarea unui dialog continuu între USR şi partenerii sociali, atât în faza de guvernare, cât şi pentru iniţiativele legislative.

Întâlnirea face parte dintr-un proces constant de consultare iniţiat de USR pentru a identifica soluţii reale la problemele fiscale şi pentru a susţine reforme care pot creşte calitatea vieţii în România, mai arată formaţiunea.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Fumul incendiilor din Canada a ajuns în Europa până în Grecia şi Franţa, fără să prezinte un pericol la adresa populaţiei, anunţă Copernicus. Incendii vaste de pădure fac ravagii în estul Rusiei, la est de lacul Baical, cu emisii de ”35 de megatone de car

Clujul va avea un centru de chirurgie minim invazivă de 15,5 milioane de euro