Donald Trump a aflat bilanțul după atacul Israelului: Nu mai e sigur că Iranul mai are program nuclear (Reuters)

Liderul de la Casa Albă a afirmat într-un interviu telefonic că Statele Unite au în continuare pe agendă, pentru duminică, tratative cu Iranul în domeniul nuclear, însă nu este sigur că acestea vor mai avea loc în noile condiţii. El a adăugat că totuşi nu este prea târziu pentru iranieni să încheie un acord.

Trump a susţinut că era la curent cu planurile de atac israeliene: „Am ştiut tot şi am încercat să scutesc Iranul de umilinţă şi moarte. Am încercat foarte mult să îi salvez fiindcă mi-ar fi plăcut să văd că se obţine un acord”, a susţinut Trump.

El a afirmat că nu este îngrijorat de posibilitatea izbucnirii unui război regional ca urmare a loviturilor Israelului asupra unor obiective nucleare şi a unor comandanţi militari din Iran.

Reuters preia şi dintr-un alt interviu, acordat de Trump portalului de ştiri Axios, în care preşedintele subliniază că Israelul a folosit împotriva Iranului „echipament american excelent”.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Managerul Spitalului Sf. Spiridon Iaşi: Pacientele supuse intervenţiilor chirurgicale bariatrice să evite un an o eventuală sarcină

Baschet masculin: U BT Cluj câştigă în deplasare, la Oradea, al şaselea titlu naţional