Donald Trump atacă pe social media sentinţa în cazul Stormy Daniels şi spune că va face apel

Deşi a primit, vineri, o sentinţă de „eliberare necondiţionată” în cazul Stormy Daniels, preşedintele ales Donald Trump este nemulţumit şi a anunţat că va face apel, relatează BBC.

După ce a compărut de la Mar-a-Lago prin legătură video în faţa judecătorului de la New York care a stabilit sentinţa, Donald Trump a scris o lungă postare pe platforma sa Truth Social.

„Democraţii radicali au pierdut încă o vânătoare de vrăjitoare patetică şi neamericană”, a proclamat Donald Trump.

Sentinţa primită vineri, de achitare necondiţionată, înseamnă că Donald Trump nu primeşte nicio amendă sau pedeapsă cu închisoarea, în ciuda faptului că în mai a fost găsit vinovat de o curte cu juri pentru 34 de capete de acuzare pentru falsificarea înregistrărilor fiscale.

Preşedintele ales afirmă în postarea sa că acest „rezultat în sine dovedeşte că, aşa cum au spus toţi cercetătorii şi experţii juridici, NU EXISTĂ UN CAZ, NU A EXISTAT NICIODATĂ UN CAZ, iar toată această înşelătorie merită pe deplin să fie ELIMINATĂ”.

„Evenimentul de astăzi a fost o şaradă josnică, iar acum că s-a terminat, vom face apel la această Păcăleală”, adaugă Donald Trump.

În timpul pronunţării sentinţei, judecătorul a declarat că a ales această soluţie deoarece era „cea mai viabilă” într-o astfel de situaţie fără precedent – cu Trump la doar câteva zile distanţă de preluarea mandatului de preşedinte.

Judecătorul Juan Merchan a explicat că eliberarea necondiţionată a fost „singura sentinţă legală care să nu vină în contradicţie cu cea mai înaltă funcţie din ţară”.

Anul trecut, Donald Trump a fost găsit vinovat de o instanţă cu juri pentru 34 de acuzaţii de fraudă în legătură cu plata disimulată a unor sume de bani către Stormy Daniels, vedetă porno, în timpul campaniei prezidenţiale din 2016, pentru ca aceasta să tacă şi să nu facă dezvăluiri potenţial dăunătoare campaniei sale.

Preşedintele ales a folosit cu succes instanţele de judecată pentru a amâna audierea de pronunţare a sentinţei, care era stabilită iniţial pentru luna iulie, şi a îndemnat Curtea Supremă a SUA să întrerupă pronunţarea sentinţei sale în acest caz – o cerere extrem de neobişnuită, care se bazează în parte pe decizia de anul trecut a instanţei de a-i acorda imunitate extinsă împotriva urmăririi penale. Joi, Înalta Curte a respins cererea în regim de urgenţă a lui Trump de a amâna pronunţarea sentinţei în dosarul Stormy Daniels.

Șeful ATP rupe tăcerea despre cazul de dopaj al lui Jannik Sinner: ‘Nu a existat un tratament preferențial’

Ilfov: Anchetă a poliţiştilor după ce la marginea unei păduri din Bragadiru a fost găsit cadavrul unei femei, în stare avansată de putrefacţie