Donald Trump cere îngăduință de la Putin pentru soldații ucraineni

„Am avut discuţii bune şi productive ieri cu preşedintele rus Vladimir Putin şi există o şansă foarte bună ca acest război oribil, sângeros, să se încheie în cele din urmă”, a scris Donald Trump pe reţeaua de socializare Truth Social.

„Dar, în acest moment, mii de soldaţi ucraineni sunt complet încercuiţi de armata rusă şi sunt într-o situaţie foarte rea şi vulnerabilă”, a continuat Trump, cu majuscule în acelaşi mesaj, referindu-se la trupele ucrainene din provincia rusă Kursk. „I-am cerut cu tărie preşedintelui Putin să le cruţe vieţile. Acesta ar fi un masacru oribil, nemaivăzut de la al Doilea Război Mondial. Dumnezeu să îi binecuvânteze pe toţi!!!”, şi-a încheiat Trump mesajul.

El nu precizează dacă a avut o convorbire cu Putin sau dacă se referă doar la discuţiile avute joi la Moscova de emisarul său Steve Witkoff, care a prezentat Rusiei detaliile unui armistiţiu de 30 de zile propus de SUA şi Ucraina.

Trump a estimat joi că ar fi „foarte dezamăgitor” ca Rusia să nu accepte acest armistiţiu, după ce Putin a spus că acceptă propunerea, adăugând însă că rămân de clarificat detalii, liderul de la Kremlin arătându-se preocupat mai ales de faptul că armata ucraineană ar putea profita de acest răgaz pentru a-şi reface capacitatea de luptă.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Siria: Kurzii resping declarația constituțională a noii conduceri islamiste și cer reforme

UE se pregătește să renunțe la armamentul american (proiect)