„Orice persoană sau companie care investește UN MILIARD DE DOLARI, SAU MAI MULT, în Statele Unite ale Americii, va primi aprobări și permise complet accelerate, inclusiv, dar în niciun caz limitate la, toate aprobările de mediu”, a declarat Trump marți într-o postare pe rețeaua sa socială „Truth social”.
Trump nu a detaliat imediat ce măsuri va lua administrația sa pentru a ajuta investitorii să obțină autorizații pentru proiecte accelerate și orice astfel de efort se va confrunta probabil cu obstacole la nivel statal și local.
Angajamentul lui Trump este în concordanță cu promisiunile sale de a contribui la susținerea energiei, a infrastructurii și a altor investiții interne în cel de-al doilea mandat al său și de a elimina reglementările federale despre care republicanii spun că au împiedicat creșterea economică.