Preşedintele Donald Trump are, joi, o nouă postare pe Truth Social critică la adresa NATO şi scrisă în întregime cu litere mari, în care spune că ţările alianţei nu au făcut nimic ca să ajute în privinţa Iranului, deşi precizează că SUA nu aveau nevoie de acest ajutor, înainte de a transmite ceea ce pare a fi o avertizare voalată: SUA „«nu vor uita niciodată» acest moment foarte important!”, scrie şeful Casei Albe.
„Ţările NATO nu au făcut absolut nimic pentru a ajuta în privinţa ţării dezaxate, acum decimată militar, Iran. Statele Unite ale Americii nu au nevoie de nimic de la NATO, dar «nu vor uita niciodată» acest moment foarte important!” – a scris Donald Trump pe Truth Social în prima sa postare pe care o face joi dimineaţa (în jurul orei 6:17, ora locală a Washingtonului).
Nu este prima dată, de la izbucnirea războiului dintre SUA-Israel şi Iran, când preşedintele american critică NATO pentru că nu a acţionat alături de SUA, deşi acest lucru nu a fost solicitat oficial de administraţia Trump, care nici măcar nu a informat aliaţii despre intenţiile sale atunci când a început bombardarea Iranului, la 28 februarie, împreună cu Israelul.
Reproşurile preşedintelui SUA la adresa NATO au fost însoţite totdeauna de precizarea că SUA sunt puternice şi nu au nevoie de ajutor.
Nu mai târziu de săptămâna trecută, preşedintele SUA scria cam în aceeaşi manieră pe Truth Social: „Fără SUA, NATO este un tigru de hârtie! Nu au vrut să se alăture luptei pentru a opri un Iran cu capacitate nucleară. Acum, că acea luptă este câştigată militar, cu foarte puţin risc pentru ei, se plâng de preţurile ridicate ale petrolului pe care sunt obligaţi să le plătească, dar nu vor să ajute la deschiderea Strâmtorii Ormuz, o manevră militară simplă care este singurul motiv pentru preţurile mari ale petrolului. Este atât de uşor pentru ei, cu atât de puţin risc. Sunt LAŞI, şi vom ŢINE MINTE!”.
CITEȘTE ȘI Trump: Fără SUA, NATO este un tigru de hârtie! Sunt laşi, şi vom ţine minte! CITEȘTE ȘI Trump laudă Japonia şi spune că, spre deosebire de NATO, „îşi asumă responsabilitatea” în războiul din Iran CITEȘTE ȘI Refuzul NATO de a oferi sprijin în problema Iranului este o „greşeală foarte prostească”, spune Trump. „Noi, ca Statele Unite, trebuie să ţinem minte asta, pentru că ni se pare destul de şocant”, declară preşedintele CITEȘTE ȘI Donald Trump răbufneşte după ce a fost refuzat în legătură cu Iranul: Nu mai avem nevoie şi nici nu mai dorim asistenţa ţărilor NATO. Niciodată nu am avut. Nu avem nevoie de ajutorul nimănui CITEȘTE ȘI Trump: Cred că va fi foarte rău pentru viitorul NATO, dacă aliaţii nu ajută SUA să securizeze Strâmtoarea Ormuz / El spune că şi China ar trebui să contribuie la redeschiderea traficului prin strâmtoare
Potrivit POLITICO, retorica contradictorie a lui Donald Trump îi pune în încurcătură pe aliaţi.



