“Hulk Hogan era MAGA până la capăt – puternic, solid, inteligent, dar cu o inimă mare”, a scris miliardarul american pe platforma sa Truth Social, referindu-se la mişcarea sa “Make America Great Again”.
Hulk Hogan a murit la vârsta de 71 de ani, conform unui anunţ făcut joi de revista americană U.S. Weekly, care-i citează familia.
Gigantul cu părul platinat şi tenul mereu bronzat a devenit imaginea wrestlingului profesionist în anii 1980, contribuind la transformarea luptelor simulate dintr-un spectacol sordid într-un divertisment pentru familie în valoare de miliarde de dolari.
Hogan şi-a transformat faima în wrestling într-o carieră mai puţin reuşită la Hollywood, jucând în filme precum “Rocky III” şi “Santa With Muscles”, dar a continuat să se întoarcă în ring atâta timp cât organismul i-a permis.
În 2024, a apărut la Convenţia Naţională Republicană pentru a susţine candidatura prezidenţială a lui Trump, care în anii 1980 fusese gazda unor WrestleManii cu Hulk ca protagonist. Hogan a spus că a luat decizia de a-l susţine pe candidatul republican după ce a văzut reacţia sa combativă, cu pumnii în sus, la o tentativă de asasinat în timpul campaniei electorale.