Duffy va prelua temporar această funcţie, care a fost în centrul atenţiei din cauza disputei lui Trump cu miliardarul Elon Musk, care dorea ca aliatul său apropiat Jared Isaacman să conducă agenţia spaţială.
“Sean face o treabă GROZAVĂ în gestionarea problemelor de transport ale ţării noastre. Va fi un lider fantastic pentru Agenţia Spaţială, din ce în ce mai importantă, chiar dacă doar pentru o perioadă scurtă de timp”, a scris Trump pe Truth Social.
Trump l-a numit pe Isaacman, un astronaut privat miliardar, ca administrator NASA în decembrie, însă şi-a retras brusc numirea în mai, o decizie care l-a supărat pe Musk, proprietarul SpaceX.
Deşi la acea vreme Casa Albă nu a oferit o explicaţie pentru retragerea desemnării lui Isaacman, Trump a spus ulterior că a fost “inadecvat” să-l numească pe Isaacman ca administrator al NASA, având în vedere afacerile lui Musk cu agenţia spaţială.
După anunţul lui Trump de miercuri, Isaacman a spus că este “o decizie grozavă” şi i-a urat succes lui Duffy.
“NASA are nevoie de leadership politic din partea cuiva în care preşedintele are încredere”, a scris Isaacman pe X.
Anunţul lui Trump a survenit după ce Politico a relatat că peste 2.100 de angajaţi de rang înalt de la NASA urmează să-şi părăsească locul de muncă în urma unei iniţiative a administraţiei de a reduce personalul prin pensionări anticipate, plăţi compensatorii şi demisii amânate.
Sub administraţia lui Trump, industria spaţială din SUA şi forţa de muncă a NASA de 18.000 de angajaţi sunt afectate de concedieri iminente şi de propuneri de reducere a bugetului care ar anula zeci de programe ştiinţifice.