Donald Trump, nemulțumit că drapelele SUA vor fi coborâte în bernă în ziua învestirii sale / Poziția Casei Albe

Preşedintele Joe Biden a ordonat ca drapelele să fie coborâte în bernă timp de 30 de zile din ziua morţii lui Carter, pe 29 decembrie, aşa cum se obişnuieşte atunci când moare un preşedinte american.

Trump, care a anunţat că intenţionează să participe la slujba de comemorare a lui Carter la Washington, pe 9 ianuarie, s-a opus vineri, într-o postare pe Truth Social, ca drapelele să rămână în poziţia de doliu în timpul ceremoniei sale de învestire.

„Democraţii sunt cu toţii „ameţiţi” de faptul că magnificul nostru drapel american ar putea fi la „jumătate de catarg” în timpul inaugurării mele”, a declarat Trump. „Ei cred că este atât de grozav şi sunt atât de fericiţi pentru că, de fapt, ei nu iubesc ţara noastră, se gândesc doar la ei înşişi”, a adăugat Trump.

Preşedintele ales a mai menţionat că, din cauza morţii lui Jimmy Carter, săptămâna trecută, drapelul american va fi „pentru prima dată coborât în bernă în timpul unei învestirii unui viitor preşedinte”.

„Nimeni nu vrea să vadă acest lucru şi niciun american nu poate fi fericit în legătură cu asta. Să vedem cum va decurge”, a mai spus el.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a declarat că administraţia nu intenţionează să-şi reconsidere decizia.

VIDEO ‘Ascultăm și nu judecăm’, marca PSD: ‘Toți i-am dat voturi lui George Simion în alegerile prezidențiale!’

Simone Biles nu ştie încă dacă va concura şi la JO din 2028: Am realizat atât de multe, nu mai este aproape nimic de făcut. Poate aş da dovadă de lăcomie