În timpul acestui „foarte bun schimb de 25 de minute”, şeful statului francez „a subliniat importanţa rolului Europei şi i-a spus preşedintelui Trump că este gata să continue această conversaţie şi să lucreze împreună pe aceste teme”, în special Ucraina şi Orientul Mijlociu, „atunci când va prelua mandatul” la sfârşitul lunii ianuarie 2025, a adăugat Elysee.
Donald Trump a susținut un prim discurs după victoria înregistrată la alegerile prezidențiale din SUA. Acesta le-a mulțumit votanților și a promis că va lupta pentru viitorul familiilor americane, pentru o epocă de aur a SUA.
„Vreau să că mulțumesc tuturor, sunteți incredibili! A fost o mișcare cum nu s-a mai văzut. Cred că a fost cea mai mare mișcare politică din istoria țării. Acum o să atingă un nou nivel de importanță pentru că vom ajuta țara să se vindece. Țara noastră are nevoie de vindecare. Am depășit obstacole deși nimeni nu credea că e posibil. Priviți ce s-a întâmplat! E o victorie politică fără precedent. Vreau să mulțumesc poporului american pentru că m-a ales al 47-lea președinte. Voi lupta în fiecare zi pentru voi, pentru familiile voastre, pentru viitorul vostru. Nu mă voi odihni până nu vom asigura viitorul pe care îl meritați. Va fi o epocă de aur a Americii”, a declarat Donald Trump.