Donald Trump taie în carne vie și pregătește o mare lovitură în cel mai vulnerabil punct al SUA (Presă)

Sistemul medical din SUA se confruntă deja cu foarte multe probleme, mulți oameni nu-și mai permit medicamentele, iar lipsa unei asigurări foarte bune lasă pacienții în afara spitalelor.

Reducerile bugetare propuse, care sunt încă în faza preliminară şi vor trebui aprobate de Congres, fac parte din tăierile masive ale preşedintelui Donald Trump în administraţia federală, coordonate de miliardarul Elon Musk.

Aceste reduceri de 40 de miliarde de dolari ar afecta partea din bugetul departamentului pentru anul fiscal 2026 pe care Congresul este responsabil să o aprobe. Pentru anul fiscal 2024, aceasta din urmă s-a ridicat la 121 de miliarde de dolari. O astfel de reducere ar reprezenta, aşadar, o treime.

Bugetul total al departamentului este estimat la aproximativ 1.800 de miliarde de dolari, majoritatea fiind cheltuieli obligatorii – în mare parte legate de programele de asigurări publice de sănătate Medicare şi Medicaid.

Administraţia a iniţiat încă din martie o restructurare masivă a Departamentului Sănătăţii, prin eliminarea a aproape un sfert din angajaţii acestuia.

Reducerea numărului de locuri de muncă a afectat diverse servicii şi agenţii pe care departamentul le supervizează, inclusiv pe cele responsabile cu răspunsul la epidemii şi aprobarea de noi medicamente.

Planul văzut de Washington Post propune să se meargă şi mai departe, cu reduceri bugetare însoţite de „o revizuire şi o restructurare majore ale agenţiilor de sănătate şi serviciilor sociale”.

Sunt avute în vedere în special fuziunea mai multor ramuri ale agenţiei responsabile de cercetarea medicală (NIH) şi eliminarea programelor menite să îmbunătăţească accesul la îngrijire în zonele rurale.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Medic stomatolog: Inteligenţa artificială ocupă din ce în ce mai mult loc în existenţa noastră şi stomatologia n-ar putea face abstracţie

VIDEO China, lovitură devastatoare pentru SUA: Capitolul la care americanii sunt dependenți de chinezi