Donald Tusk spune că prima secţiune a „Scutului estic” de la graniţa cu Rusia este gata

Premierul polonez Donald Tusk a declarat, sâmbătă, că primul tronson de fortificaţii cunoscut sub numele de „Scutul de Est” de-a lungul frontierelor Poloniei cu Rusia şi Belarus este gata şi că toate măsurile puse în aplicare de-a lungul acestor frontiere reprezintă o investiţie în pace, potrivit agenţiei de presă EFE.

„Prima secţiune a Scutului estic de la graniţa cu Rusia este acum gata”, a declarat Tusk într-un mesaj pe reţeaua de socializare X, după ce a vizitat soldaţii la aproximativ 200 de metri de graniţa cu enclava rusă Kaliningrad.

Tusk a accelerat construcţia primei secţiuni a scutului, care a fost planificată iniţial pentru primul trimestru al anului 2025.

Vorbind ulterior în apropierea unui oraş din provincia nord-estică Armenia şi Masuria, Tusk a subliniat că, cu cât frontiera Poloniei este mai bine securizată, cu atât va fi mai dificil pentru cei cu „intenţii rele” să aibă acces în ţara central-europeană, potrivit agenţiei de presă PAP.

„Tot ceea ce facem aici – şi vom face şi la graniţa cu Belarus şi Ucraina – este pentru a descuraja un potenţial agresor, deci este într-adevăr o investiţie în pace”, a subliniat el.

„Vom cheltui miliarde de zloţi pentru aceasta, dar în acest moment întreaga Europă urmăreşte aceste investiţii şi acţiunile noastre cu mare satisfacţie şi le va sprijini dacă va fi necesar”, a spus el.

Şeful guvernului a asigurat că ţările aparţinând regiunii baltice vor coopera cu Polonia pentru a se asigura că această infrastructură va fi eficientă nu numai pe secţiunile poloneze, ci de-a lungul întregii frontiere, „în primul rând cu Rusia şi Belarus”.

„Acţiunile noastre se vor referi şi la securitatea frontierei cu Ucraina, din alte motive, dar vrem ca polonezii să se simtă mai în siguranţă de-a lungul întregii frontiere de est”, a declarat Tusk.

Premierul polonez a declarat că acesta este „cel mai mare proiect de acest gen din istoria Europei după 1945”, deoarece „întregul scut estic va fi un proiect fără precedent”.

Scutul este un program pregătit de Ministerul Apărării şi de Statul Major al Armatei, care implică construirea de diferite tipuri de fortificaţii, obstacole de teren şi infrastructură militară la frontierele Poloniei cu Rusia şi Belarus – un total de aproximativ 800 km.

Planurile includ, de asemenea, construirea de sisteme adecvate de recunoaştere şi detectare a ameninţărilor, baze avansate, centre logistice, depozite şi desfăşurarea de sisteme antidrone.

Varşovia a alocat aproximativ 2,3 miliarde de euro pentru punerea în aplicare a acestui plan, care ar trebui să fie pe deplin operaţional până în 2028 şi care va fi integrat în infrastructura globală de apărare a flancului estic al NATO pentru a contracara ameninţările din Belarus şi Rusia.

Tusk a subliniat că „aceasta este o idee foarte modernă despre cum să protejăm frontiera folosind diverse elemente de infrastructură, cum ar fi arici de beton, şanţuri antitanc, dar şi elemente ale mediului natural”.

Marți, miercuri și joi sunt programate meciurile din etapa a doua a grupelor Cupei României

Călin Georgescu își îndulcește declarația despre dispariția partidelor politice: ‘Este o metaforă’