Dorel Săndesc afirmă că România trebuie să reglementeze clar, din punct de vedere legislativ, domeniul paliaţiei

#image_title

Instituţii şi organizaţii din sistemul sanitar românesc discută despre implementarea, la nivel legislativ, a unor reglementări privind situaţia bolnavilor aflaţi în stadii terminale. Medicul Dorel Săndesc a declarat că un ghid existent la nivelul Uniunii Europene privind situaţia acestor pacienţi poate fi punctul de plecare în ceea ce priveşte deciziile pe care România le va lua cu privire la reglementările în domeniul paliaţiei.

Medicul Dorel Săndesc a declarat că ”este absolut necesar” ca România să reglementeze clar, din punct de vedere legislativ, domeniul paliaţiei şi modul în care persoanele aflate în stadii terminale ale unor boli trebuie să primească îngrijiri. 

 
”În primul rând, pentru a reglementa o zonă a suferinţei maxime, finalul de viaţă a unor pacienţi ajunşi într-o stare atât de gravă încât este evident că prognosticul evoluţiei va fi unul spre deces, acest lucru e necesar şi am văzut foarte bine dramele care s-au întâmplat în spitalele româneşti, mai ales drama de la Spitalul Pantelimon”, a argumentat Dorel Săndesc, joi seară, la . 

 
El a arătat că reprezentanţii corpului profesional al medicilor lucrează, alături de unele instituţii, între care Ministerul Sănătăţii şi Avocatul Poporului, la găsirea unei soluţii pentru pacienţii aflaţi în stadii terminale. 
 
”Căutând mereu soluţii, am descoperit un document de o importanţă capitală, ghidul cu privire la îngrijirile la sfârşitul vieţii, redactat de Consiliul Europei, de Parlamentul Europei, iar acest ghid are, în primul capitol, scop, precizat foarte clar, că recomandările din acest ghid sunt făcute cu scopul de a fi aplicate în ţările membre, chiar şi acolo unde nu există un cadru legal în acest domeniu. (…) Aceste ghiduri există şi pot fi un reper chiar şi astăzi, iar ele sunt foarte bine făcute, foarte clare şi fără dubiu. (..) Noi am discutat între noi ca acest ghid să fie, de fapt, baza viitoarelor reglementări româneşti pentru că este un document de o valoare şi o referinţă europeană absolută”, a adăugat medicul Dorel Săndesc.

Donald Trump și Xi Jinping au bătut palma: înțelegerea care va reconfigura puterea geopolitica mondială

Organismul global de combatere a criminalităţii financiare cere măsuri urgente împotriva riscurilor din sectorul cripto