Dosarul multinațional ‘Oya / Găteala tivurilor, practica tradițională de înfrumusețare’ – propus pentru înscrierea în lista UNESCO

România, alături de Albania și Turcia, a depus dosarul multinațional ‘Oya / Găteala tivurilor, practica tradițională de înfrumusețare’, propus pentru înscriere pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii transmis AGERPRES, dosarul, care a fost depus marți, a fost coordonat de Ministerul Culturii și Turismului din Turcia.

Din grupul de lucru al României au făcut parte reprezentante ale unor ONG-uri cu activitate remarcabilă în transmiterea practicilor tradiționale, în special în realizarea obiectelor de port popular, ‘Asociația Semne Cusute’, laureată a premiului ‘Europa Nostra’, având un rol central în coordonarea procesului complex de identificare și documentare a acestei tehnici migăloase.

‘Parte a proiectului european de cercetare Tracks4Crafts, ‘Asociația Semne Cusute’ a realizat un proces de identificare și analiză a pieselor valoroase reprezentative din colecții muzeale, de la Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul de Artă Populară din Constanța și Muzeul Județean Botoșani, până la muzee emblematice din străinătate, unde pot fi urmărite vechimea și continuitatea acestei tehnici’, precizează Ministerul Culturii miercuri.

Acestei asociații i s-au alăturat ONG-ul ‘Mândra Project’ (Zestre Contemporană) din Țara Făgărașului și Asociația ‘ART – Meșteșugurile Prutului’ din Iași, singurul ONG din România acreditat la Convenția UNESCO din 2003, alături de comunitatea etnică turco-tătară, reprezentată de Asociația ‘Cusături Dobrogene’ și de Uniunea Democrată Turco-Tătară.

Ioana Baskerville, președinta Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial și punct focal pentru Convenția UNESCO din 2003, a asigurat suportul tehnic pentru acest demers.

Găteala tivurilor reprezintă o practică veche, atestată în spațiul românesc și integrată într-un areal cultural extins, care cuprinde zonele est-mediteraneene, balcanice, carpatic și pontice. Din punct de vedere tehnic, aceasta constă într-o familie de procedee derivate din punctul de feston, aplicate pe marginea tivului rulat (specific etapelor mai vechi) sau împăturit (variantă mai recentă), realizate inițial cu acul și, ulterior, și cu ajutorul croșetei.

În România, elementul se remarcă printr-o diversitate regională deosebită, atât la nivel tehnic, cât și ornamental.

‘În estul și sudul țării, tehnica este prezentă pe cămășile bătrânești, bărbătești și femeiești, cu croi de tip tunică, decorate cu colțișori și cheițe elaborate, bogat ornamentate. În vest, în județele Arad, Bihor și Sălaj, la spăcele se disting cheițele specifice, late, lucrate cu acul. În centrul și nordul Transilvaniei, precum și în unele zone din vestul Olteniei și sudul Banatului, se întâlnesc terminații de mâneci bogat ornamentate, realizate cu croșeta sau prin tehnici mixte, uneori policrome. În sudul Transilvaniei și nordul Munteniei apar cheițele pentru clin, cu noduri dispuse de-a lungul mânecii, executate cu acul în tehnici combinate. În Dobrogea, în comunitățile etnice turco-tătare, se evidențiază tehnica oya, denumită astfel și în Turcia, ilustrând conexiunile culturale mai largi ale acestui element’, informează sursa citată.

Vladimir Putin avertizează că aderarea Armeniei la UE este imposibilă

Politehnica București a acordat titlul de Doctor Honoris Causa profesorului olandez Karel Luyben