Două ambarcaţiuni s-au ciocnit pe Canalul Sulina / O persoană şi-a pierdut viaţa

O persoană a murit vineri, după ce două ambarcaţiuni s-au ciocnit vineri, pe Canalul Sulina.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină, vineri dimineaţă, prin apel la 112, în cazul producerii unui accident naval pe Canalul Sulina, în dreptul localităţii Partizani.

În eveniment au fost implicate două ambarcaţiuni. Într-una se afla doar conducătorul acesteia, iar în cealaltă erau trei persoane. 
În urma impactului, o persoană a murit.

Celelalte trei persoane nu au fost rănite, dar au fost evaluate medical de către echipele Serviciului Judeţean de Ambulanţă sosite la faţa locului.

Trei jurnalişti de la posturi pro-iraniene au fost ucişi într-un atac israelian în sudul Libanului

Lionel Messi câştigă la Inter Miami mai mult decât masa salarială a altor echipe din MLS