Două falsuri după gravuri de Picasso, vândute la o licitaţie în Germania

#image_title

Două falsuri după lucrări de Pablo Picasso au fost vândute într-o licitaţie organizată la Stuttgart, iar poliţia germană a reuşit să confişte alte două falsuri înainte de a fi scoase la licitaţie, conform unui comunicat publicat luni de poliţie, transmite DPA.

Un cetăţean italian este suspectat că timp de mai mulţi ani a introdus pe piaţa internaţională de artă falsuri de înaltă calitate după gravuri din seria lui Picasso “Suite Vollard”, potrivit Agerpres.

Falsurile au ajuns să fie vândute la licitaţia organizată la Stuttgart, conform poliţiei din landul Baden-Württemberg.

Dintre cele două falsuri ce au fost vândute, unul a fost confiscat de la un dealer de artă din oraşul Worms, în timp ce cel de-al doilea se află în prezent în Austria.

Poliţia italiană l-a arestat pe suspect la Roma, la începutul lunii iulie. Deocamdată nu au fost prezentate detalii cu privire la investigaţie.

Poliţişti germani de la Berlin şi din landul Baden-Württemberg lucrează la acest caz de mai mulţi ani, în colaborare cu Muzeul Picasso din Münster, care a confirmat că lucrările erau falsuri. Până în prezent au fost recuperate 7 lucrări falsificate de suspect şi de reţeaua sa de colaboratori.

“Suite Vollard” este o serie celebră de 100 de gravuri create de Picasso între anii 1930 şi 1937 la solicitarea negustorului de artă Ambroise Vollard. “Suite Vollard” este considerată una dintre cele mai importante colecţii de gravuri create de Picasso.

Ministrul Economiei reintroduce obligaţia ca toate persoanele care intră într-una dintre fabricile de armament să fie autorizată la nivelul ministerului / Radu Miruţă afirmă că o fabrică de armament nu se conduce ”ca o maşină de îngheţată”

Vicepremierul Tanczos Barna: Ministrii, colegii mei, nu trebuie să fie şi sindicalişti/ M-am gândit şi la colegul nostru, domnul Moşteanu/ Ministrul de resort trebuie să vină şi să ofere soluţii, nu scuze pentru a nu face nimic