Două minore din cadrul Complexului de Servicii Piatra-Neamţ, date dispărute de conducerea unităţii

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ au fost sesizaţi de către un reprezentant al unui Complex de Servicii din Piatra-Neamţ cu privire la faptul că Popa Ştefania Anisia, în vârstă de 12 ani şi Aanei Gabriela-Giulia, în vârstă de 15 ani, au părăsit în mod voluntar unitatea de învăţământ la care erau eleve şi nu au mai revenit până în prezent”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Ramona Ciofu.

Poliţiştii au efectuat verificări în oraş, dar şi în locurile cunoscute ca fiind frecventate de aceasta.

Cei care pot oferi informaţii despre minore sunt rugaţi să sune la 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Sute de articole pentru copii şi baterii externe, susceptibile a fi contrafăcute, descoperite în Portul Constanţa

Societate din Galați amendată pentru încălcarea normelor de mediu: Garda de mediu a pus sechestru pe tone de deşeuri