Două persoane ucise la Kiev, după ce Rusia şi Ucraina au lansat atacuri aeriene reciproce asupra capitalelor

Rusia şi Ucraina au lansat noi atacuri aeriene reciproce asupra capitalelor, în noaptea de marţi spre miercuri, iar două persoane au fost ucise ca urmare a loviturilor asupra Kievului. ”Roiuri” de drone au fost distruse în timp ce se apropiau de Moscova, potrivit Reuters.

Resturile dronelor care s-au prăbuşit au provocat incendii în apartamente şi clădiri în trei districte ale capitalei Kiev, provocând moartea a două persoane în aglomeratul district urban Shevchenkivskyi, a anunţat serviciul de urgenţă al Ucrainei, pe Telegram.

Patru copii se află printre cele şapte persoane care au suferit răni ca urmare a atacului cu drone asupra Kievului, care a venit la doar câteva ore de când Rusia a trimis rachete spre capitala ucraineană, a afirmat, pe Telegram, primarul din Kiev, Vitali Klitschko.

Cinci persoane au fost rănite în distructul Dniprovskyi din Kiev, care se întinde de-a lungul râului Nipru, a arătat, tot pe Telegram, şegul administraţiei militare din Kiev, Timur Tkachenko.

Aeroporturile-cheie din Moscova au rămăs neoperaţionale pentru cea mai mare parte a nopţii după ce primarul Serghei Sobyanin a afirmat că unităţile de apărare anti-aeriană ale Rusiei au distrus cel puţin 14 drone ucrainene marţi, după ora 10 p.m., fără a fi raportate pagube.

 

Compania Moldovagaz ar putea rămîne fără licență pînă la sfîrșitul anului 2025

Chitaristul Jimmy Page de la Led Zeppelin, acuzat că a încălcat un acord pentru melodia „Dazed and Confused” – VIDEO