Două proiectile trase din Gaza către Israel, a anunţat armata israeliană

Știri de azi | Două proiectile trase din Gaza către Israel, a anunţat armata israeliană - Știri de azi |
#image_title

Israel a anunţat duminică că două proiectile au fost lansate din Fâşia Gaza către teritoriul său, în plin război între armata israeliană şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas.

„În urma sirenelor de alertă din regiunea Netivot şi din comunităţile din apropierea Fâşiei Gaza, au fost identificate două proiectile lansate din centrul Gazei către teritoriul israelian”, a indicat armata, citată de AFP. 

Într-un comunicat, aceasta a precizat că un proiectil a fost interceptat, iar celălalt a căzut într-o zonă liberă.

Este pentru prima dată în ultimele luni când tirurile din Fâşia Gaza ameninţă Netivot (sudul Israelului), un oraş cu aproximativ 50.000 de locuitori situat la aproximativ zece kilometri de teritoriul palestinian.

În ultimele 48 de ore, armata israeliană, care asediază Fâşia Gaza, a distrus mai multe turnuri din centrul oraşului Gaza şi i-a îndemnat pe locuitori să-l evacueze, la aproape doi ani de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas.

Acest război a fost declanşat de un atac fără precedent al Hamas pe teritoriul israelian, la 7 octombrie 2023.

Armata israeliană, care a lansat o ofensivă devastatoare în teritoriul palestinian ca represalii, declară acum că doreşte să cucerească oraşul Gaza pentru a învinge Hamas şi a elibera ostaticii răpiţi în timpul atacului din 7 octombrie.

Știri de azi | NOUL AN ŞCOLAR – Prahova: Niciunul dintre directorii şcolilor desfiinţate nu rămâne fără post. Zeci de directori devin directori adjuncţi, numiţi „în interesul învăţământului” - Știri de azi |

NOUL AN ŞCOLAR – Prahova: Niciunul dintre directorii şcolilor desfiinţate nu rămâne fără post. Zeci de directori devin directori adjuncţi, numiţi „în interesul învăţământului”

Știri de azi | Biciclete electrice susceptibile a fi furate, în valoare de 100.000 de lei, descoperite de poliţiştii de frontieră la un cetăţean moldovean care încerc să intre în ţară pe la Turnu - Știri de azi |

Biciclete electrice susceptibile a fi furate, în valoare de 100.000 de lei, descoperite de poliţiştii de frontieră la un cetăţean moldovean care încerc să intre în ţară pe la Turnu