Două rachete de semnalizare au fost trase sâmbătă spre reşedinţa premierului israelian Benjamin Netanyahu din oraşul Caesarea din nordul Israelului şi au căzut în grădină, a anunţat poliţia, potrivit Reuters.
Netanyahu şi familia sa nu se aflau acolo şi nu au fost raportate pagube.
Preşedintele Israelului, Isaac Herzog, a condamnat incidentul într-o postare pe X şi a declarat că este în curs o anchetă.
„Incitarea împotriva prim-ministrului Benjamin Netanyahu depăşeşte toate limitele. Aruncarea unei rachete de semnalizare în reşedinţa sa în această seară depăşeşte o altă linie roşie”, a declarat, de asemenea, ministrul Securităţii, Itamar Ben-Gvir, pe X.
În octombrie, o dronă a fost lansată spre reşedinţa premierului din Caesarea, fără a provoca niciun prejudiciu.