Dr. Adrian Marinescu: Lumea consideră că bolile infecţioase ale trecutului au dispărut şi nu mai apar. Nu, ele nu sunt eradicate, în afară de variolă/ Vaccinarea de-a lungul istoriei a salvat milioane de vieţi

Managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase ”Prof. Dr. Matei Balş”, medicul Adrian Marinescu, atrage atenţia asupra faptului că o singură boală infecţioasă, variola umană, a fost eradicată, şi că în alte state, unele apropiate de România din punct de vedere geografic, boli precum poliomielita, considerată a fi eradicată, încă există. Medicul subliniază că virusul nu cunoaşte graniţe şi, în lipsa vaccinării, oamenii sunt expuşi unor boli care pot fi prevenite prin imunizare.

”Practic variola – mă refer la variola umană, nu cea legată de maimuţe – este singura boală eradicată. Lumea confundă şi consideră că bolile infecţioase ale trecutului au dispărut şi nu mai apar. Nu, ele nu sunt eradicate, în afară de variolă. Chiar dacă poliomielita este cumva o boală a trecutului, nu înseamnă că în lume nu există cazuri. Şi aş spune că sunt două aspecte: o populaţie care nu e protejată prin vaccinare – ştiu că unii vor spune: vorbeşte de vaccin, dar până la urmă vaccinarea este metoda cea mai bună de prevenţie şi nu degeaba de-a lungul istoriei a salvat milioane de vieţi – deci practic când o populaţie nu e protejată, evident că există acest risc. Şi vine a doua componentă, ne uităm în jurul nostru, sunt războaie, sunt situaţii complicate, regulile de igienă etc… riscul de a avea astfel de cazuri şi, din păcate, România, ca aşezare geografică, are şi ţări cu probleme în jur, şi sper că ne-am lămurit că, aşa cum la virusul SARS-CoV-2 nu are nevoie de paşaport pentru a trece graniţa, la fel se întâmplă cu toate aceste boli”, a atras atenţia medicul Adrian Marinescu, vineri seară, în emisiunea Medika Antidrog de la .

 
El a subliniat că nu vrea să inducă panică în rândul populaţiei, arătând că este nevoie de conştientizare cu privire la unele realităţi legate de bolile infecţioase.

 
”Nu înseamnă că intrăm în panică, nu înseamnă că ne aşteptăm să vină necazul, dar eu totuşi atrag atenţia asupra faptului că provocările din bolile infecţioase pot să apară oricând. Şi nu vorbim aici de conspiraţii, de lucruri făcute special. E vorba că un micro-organism, indiferent că e virus sau bacterie, trece uşor dintr-o ţară în alta şi dacă acum ai o problemă, cum se întâmpla cu China şi cu SARS-CoV-2, trebuie să fim siguri că dacă acel micro-organism se transmite suficient de uşor de la om la om, ajunge peste tot, deci nu poate fi oprit”, a adăugat Adrian Marinescu.

POLITICO: De ce demiterea lui Andrii Iermak reprezintă un cutremur politic pentru Ucraina