Dr. Alexandra Cucu: Nicotina, strecurată între arome şi atracţii, dă dependenţa care ne face să consumăm din nou şi din nou aceste produse

Românii au o mare toleranţă în ceea ce priveşte consumul de tutun, iar acest lucru îi expune pe copii, pentru că adulţii care fumează sunt modele pentru cei tineri, afirmă medicul Alexandra Cucu, de la Institutul Naţional de Sănătate Publică. ”Nicotina, strecurată între arome şi atracţii, dă dependenţa care ne face să consumăm din nou şi din nou aceste produse”, explică Alexandra Cucu.

”Noi, românii, avem o mare toleranţă faţă de fumat, tocmai pentru că 18% dintre adulţi fumează zilnic, alţi 8% fumează ocazional. Aşadar, unu din trei români fumează, acestea sunt modelele pe care le văd copiii”, a afirmat medicul Alexandra Cucu, de la Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), marţi seară, la .

 
Potrivit acesteia, 15% dintre adolescenţii români fumează, 22% dintre tineri fumează şi consumă produse de tutun încălzit.

 
”Mirajul produselor de tutun există şi copiii au tendinţa să încerce aceste produse, uneori mai devreme de 13 ani”, a subliniat medicul. 
 
Campania ”România respiră curat”, care vizează prevenţia consumului de tutun şi a produselor cu nicotină, urmăreşte tocmai informarea tinerilor, în aşa fel încât aceştia să nu înceapă să fumeze. 
 
”Specialiştii Direcţiilor de Sănătate Publică, în parteneriat cu actori locali, asistenţi medicali, medici, implementeză activităţi de informare, educare, conştientizare în care semnalăm necesitatea neiniţierii consumului de tutun. Din nefericire, nicotina, strecurată între arome şi atracţii dă dependenţa care ne face să consumăm din nou şi din nou aceste produse”, a explicat medicul Alexandra Cucu.

Dr. Alexandra Cucu: Nicotina, strecurată între arome şi atracţii, dă dependenţa care ne face să consumăm din nou şi din nou aceste produse

Ionuţ Dumitru: Situaţia pensiilor speciale a ajuns revoltătoare pentru orice cetăţean al ţării. Oameni simpli, care au muncit o viaţă întreagă, când aud de pensii de 5.000 de euro la 48 de ani, nici nu pot concepe. În mintea lor nu încape această cifră