Dr. Alexandru Dimancea, medic specialist neurolog, cu competenţă pe neuroradiologie intervenţională la Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti, afirmă că prezentarea la medic după un accident vascular cerebral (AVC) în timp cât mai scurt este esenţială. El vorbeşte despre fereastra terapeutică în care pacientul trebuie să ajungă la spital pentru intervenţii de specialitate.
”85% dintre AVC-uri sunt aşa-zisele AVC-uri ischemice, însemnând că sunt prin înfundare de vas. Sunt cele pe care le putem trata prin tromboliză şi trobectomie, adică prin dizovarea cheagului sau extragerea lui într-un mod mecanic, prin cateterism. (…) Timpul e cel mai important, că semnele de AVC le recunoaştem mai cu toţii, important e să ajungă la timp, că pe urmă ne ocupăm. E o fereastră terapeutică pentru tromboliză, se face intravenos, se dă o anumită substanţă care dizolvă cheagul, e undeva la 4 ore şi jumătate. Există şi excepţii care pot prelungi fereastra, dar e un pic mai complicat. Iar pentru trombectomie fereastra terapeutică este de 6 ore. Din nou, cu excepţii, se poate prelungi până la 24 de ore, dar cu un protocol mai avansat”, a explicat, joi seară, la Medika TV, dr. Alexandru Dimancea, medic specialist neurolog, cu competenţă pe neuroradiologie intervenţională la Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti.
El a afirmat că la prima vedere, fără o investigaţie tomografică, nu se poate spune dacă un AVC este ischemic sau hemoragic, el subliniind că accidentul hemoragic este mult mai grav, iar şansele pacientului sunt mult mai mici.
AVC-ul hemoragic poate fi prevenit printr-un bun control al tensiunii arteriale ”fără să facem o obsesie pentru asta”, a spus medicul.
