Eugenia Bratu, medic primar de sănătate publică şi management, şeful secţiei de promovarea sănătăţii din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), atrage atenţia părinţilor că timpul excesiv petrecut de copii în mediul digital poate fi extrem de nociv. ”Aşa cum nu am da copiilor cu bună-ştiinţă un drog, trebuie să avem grijă cum le dăm aceste medii digitale”, spune Eugenia Bratu.
”Este o problemă legată de părinţi. De multe ori suntem foarte ocupaţi, timpul este scurt, avem de făcut foarte multe lucruri în acelaşi timp şi găsim o uşurare în momentul în care copilul este cuminte şi nu ne bate la cap şi stă acolo cuminte pe telefon sau, din contră, noi găsim momente în care credem că ne relaxăm cu telefonul în mână şi în felul acesta devenim, de fapt, un exemplu negativ pentru copiii noştri. Părinţii trebuie să fie conştienţi de impactul negativ pe care ecranele îl au asupra sănătăţii copiilor. Nu am da cu mâna noastră ceva ce face rău copiilor noştri. Nu am da un drog copiilor cu bună-ştiinţă. Aşa cum nu am da copiilor cu bună-ştiinţă un drog, trebuie să avem grijă cum dăm aceste medii digitale, cum le lăsăm la îndemâna copiilor”, a afirmat, joi seară, la , dr. Eugenia Bratu.
Ea a subliniat că este nevoie ca şi adulţii să fie atenţi la timpul pe care îl alocă mediilor digitale, tocmai pentru că ei sunt un exemplu pentru cei mici.
”Trebuie să ne acordăm timp nouă şi copiilor, nimic nu este mai preţios decât timpul acordat copiilor noştri, trebuie să fim fermi în ceea ce priveşte gestionarea timpului pe care copiii îl petrec cu ochii în ecrane”, a subliniat medicul Eugenia Bratu.