Florian Willet, un susținător cunoscut al eutanasiei asistate și președinte al organizației „The Last Resort”, s-a sinucis pe 5 mai, cu ajutorul unei organizații specializate, după ce fusese implicat într-o anchetă penală privind moartea unei femei în Elveția, într-o capsulă ‘Sarco’.
Willet, în vârstă de 47 de ani, fusese arestat în septembrie anul trecut, după decesul unei femei de 64 de ani, care a folosit capsula „Sarco” — un dispozitiv de sinucidere asistată ce folosește azot pentru a provoca moartea rapidă prin hipoxie — într-o pădure de lângă Merishausen. Ea ar fi fost găsită cu urme de strangulare, iar Willet era singura persoană prezentă la fața locului.
Vezi și: Val de arestări după ce ‘capsula sinuciderii’ a făcut prima victimă, în Elveția
Deși sinuciderea asistată este legală în Elveția, autoritățile au declarat că utilizarea capsulei „Sarco” putea fi ilegală, iar procurorii au invocat „suspiciuni rezonabile de omor calificat”. Odată cu Willet, la locul incidentului au mai fost arestați și doi avocați, precum și un fotograf.
Dr. Philip Nitschke, inventatorul capsulei „Sarco” și fondator al organizației Exit International, a declarat că arestarea a avut un impact profund asupra lui Willet, care a fost internat de două ori în spital psihiatric și a suferit o „tulburare psihotică acută polimorfă” cauzată de detenția preventivă.
De la promotor al morții asistate la victimă: final tragic pentru Florian Willet
„Când Florian a fost eliberat brusc din detenție, în decembrie 2024, nu mai era același om”, a spus Nitschke. „Zâmbetul său cald și încrederea în sine dispăruseră. Era un om traumatizat profund de experiența arestării și acuzațiile nedrepte de strangulare.”
În ultimele luni ale vieții sale, Willet a suferit și o cădere fizică de la etajul trei al locuinței sale din Zürich, în urma căreia a suferit răni grave. Ulterior, a ales să își încheie viața cu ajutorul unei organizații specializate.
Dr. Nitschke a concluzionat: „Spiritul lui Florian era frânt. Știa că nu a făcut nimic ilegal sau imoral, dar încrederea lui în justiția elvețiană fusese distrusă. A purtat mai multă povară decât ar fi trebuit vreodată să ducă un om.”
–
Dacă ai nevoie de sprijin emoțional, poți contacta telefonic organizații de suport precum:
Tel Verde Antisuicid România: 0800 801 200 (gratuit, 24/7)
Alianța Română de Prevenție a Suicidului: www.antisuicid.ro
Nu ești singur. Ajutorul există.