După mai multe zile de scandal mediatic și presiune publică privind implicarea sa într-un dosar de corupție legat de o mită dată unei funcționare ANAF, Dragoș Anastasiu a decis să plece. Dar n-a făcut-o în tăcere. Dimpotrivă, a lansat un atac amplu și articulat la adresa statului român, acuzându-l de „comportament ticălos” față de antreprenori și de „parteneriat fals cu economia reală”.
„Reforme? Poate e prea mult spus. Mai întâi, statul român trebuie să se normalizeze. Să devină partenerul companiilor, nu stăpânul lor abuziv”, a declarat Anastasiu.
Declarația sa a fost o radiografie necruțătoare a relației disfuncționale dintre companiile private și instituțiile statului. Anastasiu a relatat în detaliu cum compania sa de transport, Touring Eurolines, a fost ținută trei ani sub ancheta Poliției Economice pentru suspiciuni nefondate de evaziune fiscală, cum rambursările de TVA au fost blocate în plină criză financiară și cum, în final, ancheta s-a închis… pentru că nu se găsise nimic.
„După trei ani, mi s-a spus textual: ‘Nu avem absolut nimic ce să vă reproșăm’. Dar în loc să se închidă dosarul, am fost anunțat că se va propune începerea urmăririi penale, ca să nu se piardă munca depusă. A fost absurd.”
Fostul vicepremier a recunoscut că, în fața unui nou control ANAF început în 2009, care amenința din nou compania cu blocaj și faliment, a cedat presiunii și a fost de acord cu o „soluție constructivă” propusă de inspectoarea de caz. Practic, a acceptat un contract de consultanță cu o firmă „recomandată”, care ulterior s-a dovedit a fi o formă de mită mascată.
„Am avut de ales între faliment și cedarea în fața unui șantaj. A fost o decizie de supraviețuire. Nu a fost niciodată vorba de îmbogățire sau evaziune fiscală. Sumele plătite către stat au fost chiar mai mari decât cele datorate.”
Anastasiu a insistat asupra distincției dintre șpăgile de „îmbogățire” și cele de „supraviețuire”, afirmând că în cazul său a fost vorba de a doua categorie, impusă de un sistem ostil și coercitiv.
În ceea ce privește calitatea sa procesuală în dosarul ANAF, Anastasiu a reiterat că nu a fost denunțător, ci martor. A admis, totuși, că partenerul său de afaceri a fost cel care a semnat denunțul oficial. Acest aspect a fost contestat public în ultimele zile, inclusiv de DNA, care a vorbit despre o „calitate de martor-denunțător”, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la felul în care au fost clasate acuzațiile penale la adresa sa.
„Eu nu am semnat un denunț. Eu am dat declarații. Dacă există interpretări juridice care mă asimilează unui denunțător, este treaba altora, nu a mea.”
Demisia lui Anastasiu s-a transformat într-un rechizitoriu dur la adresa statului român. Acesta a acuzat instituțiile de control de arbitrar, umilire publică, intimidare și incompetență. A criticat blocajele birocratice, lipsa digitalizării și întârzierea plăților către firmele private.
„Statul român are datorii de miliarde către firme. Rambursările întârzie, plățile întârzie, constructorii nu mai facturează ca să nu intre pe pierdere. Așa funcționează economia României, cu un stat parazit pe spatele antreprenorului.”
Anastasiu a cerut public antreprenorilor români să iasă din tăcere și să vorbească despre abuzurile la care sunt supuși: „Îi rog pe toți să ridice glasul acum. Să spună ce au fost nevoiți să accepte. Inclusiv greșelile făcute pentru a supraviețui.”
