Într-o postare publicată duminică pe Facebook, Anastasiu afirmă că a solicitat oficial Direcției Naționale Anticorupție (DNA) o copie a „presupusului denunț” pe care ar fi trebuit să-l fi făcut în dosarul în care a fost audiat în legătură cu faptele de corupție comise de o funcționară ANAF.
„În scopul clarificării în spațiul public a calității mele de martor în dosarul privind faptele de corupție ale unor funcționari din ANAF, am trimis astăzi la DNA o solicitare scrisă prin care am cerut o copie a presupusului denunț pe care l-aș fi făcut”, a anunțat vicepremierul.
El reiterează ideea exprimată deja în intervențiile publice anterioare: că nu a avut calitatea de denunțător, ci doar de martor. „Reiterez faptul că eu nu am semnat și depus un denunț, ci am dat declarații cu privire la faptele care au avut loc.”
Declarația vine în contextul în care, potrivit unui răspuns oficial transmis de DNA către G4Media, Dragoș Anastasiu și Cristian Băciucu au avut calitatea de martori denunțători, iar procurorii au dispus clasarea față de aceștia în temeiul art. 315 alin. 1 lit. b din Codul de Procedură Penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. d.
Această formulare a fost însă criticată de mai mulți juriști și jurnaliști, care au observat că litera d se referă la cazuri de neimputabilitate (ex. constrângere, șantaj), în timp ce denunțul ca excepție de la pedeapsă este reglementat la litera h – „există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege”. Rechizitoriul citează totuși și articolele din Codul penal privind denunțul ca formă de nepedepsire pentru dare de mită și cumpărare de influență.
Deși vicepremierul insistă că nu a depus un denunț formal, documentele judiciare și comunicările DNA arată că:
- A fost vizat penal în dosar, alături de Cristian Băciucu;
- Cauza penală a fost clasată, nu din lipsă de fapte, ci ca urmare a cooperării cu procurorii;
- A oferit declarații care au fost considerate de anchetatori suficient de relevante pentru a beneficia de articolele din Codul penal care reglementează nepedepsirea în cazul denunțurilor.
În acest sens, disputa între denunțul formal („semnat și depus”) și recunoașterea faptelor în cadrul unei declarații care produce aceleași efecte juridice pare a fi mai degrabă una de formă, nu de fond.
