Dragoş Buhagiar, de Ziua Mondială a Teatrului – „Să ne lăsăm seduşi de mirajul Frumosului pe care teatrul ni-l descoperă zi de zi”

De Ziua Mondială a Teatrului, preşedintele Uniunii Teatrale din România, scenograful Dragoş Buhagiar, a mulţumit publicului şi dramaturgilor, îndemnând ca în această zi „să ne lăsăm aşadar seduşi de mirajul originalităţii şi autenticităţii acestui tărâm, de mirajul Frumosului pe care teatrul ni-l descoperă zi de zi, primenit de praful şantierelor umane. Căci Frumosul a fost dintotdeauna folosit ca una dintre principalele căi prin care ne îndreptăm către Adevăr. Aşa cum lumea întreagă nu poate exista fără soare şi lună, aşa nu putem exista fără Teatru, fără Cultură, şi fără „a fi” Împreună…”.

„În timp ce privesc soarele răsărind, şi văd o nouă zi abia începută, îmi vine în minte – provocat de gândul profund uman şi pozitiv al lui Seneca – că „viaţa este asemeni unei piese de teatru: nu interesează cât de mult a ţinut, ci cât de frumos s-a desfăşurat”. Aşa că, luându-mi lbertatea absolută de a instiga la comuniune, îndrăznesc a spune: haideţi să ne bucurăm împreună, haideţi să creăm împreună, pentru că numai împreună suntem frumoşi şi puternici! La mulţi ani! La mulţi ani oameni buni! Voi sunteţi Teatrul, noi suntem Teatrul, numai Împreună suntem Teatrul. Sărbătorim împreună, privitori de teatru şi trăitori de teatru. Mulţumim publicului care ne iubeşte şi care, uneori, ne pune oglinda în faţă. Mulţumim dramaturgilor care ne oferă raţiunea de a juca. Mulţumim tehnicienilor care ne dau siguranţă şi ne ajută să ne (de)săvârşim creaţia. Mulţumim cronicarilor care iubesc creaţia şi creatorii”, a transmis Dragoş Buhagiar. 

El continuă: „Ce poate fi mai frumos pentru noi, actori, regizori, scenografi, coregrafi, video artişti, compozitori şi creatori de sunete, decât să putem merge dimineaţa la repetiţii şi seara la spectacol? Avem privilegiul de a exista, crea şi a sărbători în acelaşi timp fizic, fără a-i uita nicio clipă pe dragii noştri colegi plecaţi şi fără a uita lumea din jurul nostru, o lume ce pare desprinsă dintr-un gând arghezian… „În vreme ce valorile comerciale mediocre au sporit cu o mie la sută, în vremuri ce nisipurile de aur, după retragerea undelor de sânge, au clădit bancuri statornice în cele mai mizere limanuri, în vreme ce toate şantierele muncii sociale s-au înavuţit şi cele mai provizorii bordeie se reclădesc cu turnuri – tărâmul de farmece al Teatrului stă dinaintea soarelui sterp”.

Ziua Mondială a Teatrului a fost iniţiată în 1961 de Institutul Internaţional de Teatru ITI. Este sărbătorită anual la 27 martie de Centrele ITI şi de comunitatea internaţională de teatru. Pentru a marca această ocazie sunt organizate diverse evenimente de teatru naţionale şi internaţionale. Una dintre cele mai importante dintre acestea este difuzarea Mesajului Zilei Mondiale a Teatrului prin care, la invitaţia ITI, o figură de talie mondială îşi împărtăşeşte reflecţiile asupra temei Teatrului şi Culturii Păcii. Primul mesaj al Zilei Mondiale a Teatrului a fost scris de Jean Cocteau în 1962.

viewscnt

Constanţa: Operator economic, amendat de Garda de Mediu cu 60.000 de lei, după ce a depozitat deşeuri într-o arie naturală protejată

John Toshack spune că nu suferă de demenţă